La 31 de ani, Anghel Damian se poate lăuda deja cu o viață sentimentală foarte complexă și contradictorie totodată. El formează de câteva luni un cuplu cu Theo Rose, care a împlinit recent 25 de ani. Însă până nu demult el spunea că va fi etern îndrăgostit de Lia Bugnar, care i-a fost iubită timp de opt ani și care a împlinit pe 4 ianuarie 54 de ani.
Așadar Lia Bugnar a trecut de la o femeie cu 23 de ani mai în vârstă, la una cu 6 ani mai mică foarte brusc. Theo Rose este și însărcinată și peste aproximativ patru luni îi va dărui un băiețel.
Lia Bugnar a fost distrusă când Anghel Damian a părăsit-o, fapt recunoscut chiar de ea. A tot sperat într-o împăcare, însă aceasta s-a întâmplat doar pe plan profesional. Cei doi lucrează mult împreună pentru serialul CLANUL și nu numai, dar despre iubire nu mai poate fi vorba pentru că Theo Rose este acum pe primul loc, mai ales că așteaptă și un copil.
„Lia este un dramaturg și un scenarist extraordinar. Ea le dă o viață, prin cuvinte, extraordinară. După care, felul în care gândim, de la început, tipologia unui personaj și felul în care îl descriem în acțiuni și vorbe, îl ajută. Apoi, migala în lucrul cu actorul, cu fiecare secvență în parte.
E foarte complicat să ții minte un text care are o anumită topică. Chiar vorbeam cu domnul Mihăiță, el spunea că își învață textul cu o lună înainte, pentru că orice cuvânt care e scos dintr-o frază, nu mai are absolut nicio logică. Ele, deși sunt într-o topică care distruge logica, dacă ești atent, au logica personajului domnului Măcelaru. Și, atunci, trebuie să înveți cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, pauză cu pauză, mimică, gestică, tot”, a declarat Anghel Damian pentru Click!.
De cealaltă parte, Lia Bugnar are numai cuvinte de laudă despre fostul iubit, dar vorbește despre acesta doar din punct de vedere profesional. Despre viața personală evită orice întrebare și nu consideră că este potrivit să vorbească despre asta în public.
„Ce face Anghel este că el crează „scheletul”, ceea ce nu este deloc o treabă ușoară, e ceva greu și de multe ori ajungem în fundături că am complicat atât de tare poveștile și am pornit atâtea fire că nu mai știm. Atunci ne punem la un loc și ne gândim pe unde să scoatem cămașa. Dar de scris, întotdeauna am scris eu.
Tot ce scot personajele pe gură, pe ecran e din mintea mea bolnavă. Dar lucrăm împreună foarte mult. Te simți în siguranță când știi că e un om care are exact același gust cu tine și gândește la fel despre asta și este la fel de profesionist.
Te simți în siguranță că nu trebuie să rezolvi singur lucrurile”, a declarat Lia Bugnar pentru sursa citată mai sus.
Între timp Theo Rose a lansat o super piesă alături de Rareș Maris, care a ajuns pe locul 1 în topurile radio, dar și pe Youtube.