Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis recent o clarificare importantă privind termenul de cinci zile pentru transmiterea facturilor în sistemul e-Factura, în urma unei controverse generate de diferitele interpretări între Ministerul Finanțelor și experții în domeniul juridic-fiscal.
Diferentele de opinie au apărut atunci când reprezentanții Ministerului Finanțelor au afirmat că termenul de cinci zile pentru încărcarea facturilor în sistemul național RO e-Factura se calculează fără a lua în considerare ziua emiterii facturii. Potrivit acestora, a cincea zi este ultima în care pot fi transmise facturile, indiferent dacă aceasta cade într-o zi liberă sau nu.
Pe de altă parte, specialiștii din domeniul juridic-fiscal, inclusiv cei de la Viboal, au contestat această interpretare, argumentând că regulile de calcul din Codul civil ar trebui să fie aplicate. ANAF a confirmat, în final, poziția acestora, subliniind că trebuie urmate regulile din Codul civil.
ANAF a comunicat că, în ceea ce privește termenul de cinci zile pentru transmiterea facturilor, “trebuie aplicate regulile din Codul civil”. Roxana Mailat, Senior Accountant, și Mihaela Ardeleanu, Tax Manager la Viboal, au explicat că pentru calculul termenului-limită de cinci zile calendaristice, ziua în care a fost emisă factura nu este inclusă în calcul, la fel ca și ziua în care termenul expiră.
Astfel, conform interpretării specialiștilor, în cazul în care ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prorogă de drept până în prima zi lucrătoare care urmează.