Biroul Electoral Central a decis duminică, 9 martie, să respingă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Din cei 14 membri ai BEC doar patru au fost de acord că acesta poate să apară pe buletinul de vot. Este vorba despre reprezentanții AUR, POT, USR şi PNL. Motivarea a venit destul de rapid.
Deși primele zvonuri indicau lipsa unei semnături a lui Călin Georgescu pe o anexă din dosar, ei bine nici vorbă de așa ceva. BEC a transmis că a ţinut cont de aspectele fundamentale „deja tranşate” de Curtea Constituțională. Conform instituției, persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.
BEC s-a bazat pe hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la „modul în care candidatul (…) a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte al României”.
Americanii au avut mesaje ferme pe acest subiect și au postat mult pe platforma X, deținută de Elon Musk. Ținta principală a fost în realitatea UE, despre care s-a spus că a ucis democrația și a fost dat exemplu României.
Între timp, deja au apărut primele conflicte și între Germania și Franța, care nu se înțeleg pe planul de înarmare al Europei.
Elon Musk a fost primul care a reacționat la invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu. Miliardadrul a preluat postarea unui utilizator care se descrie ca un jurnalist şi comentator politic suedez, Peter Imanuelsen, şi se declară susţinător al libertăţii. „BREAKING: România i-a INTERZIS lui Călin Georgescu să candideze la preşedinţie. El a câştigat primul tur de scrutin înainte să fie anulat. Acum el conduce din nou în sondaje. Aşa că acum pur şi simplu i-au interzis să candideze. Apropo, acest lucru se întâmplă într-o ţară din UE”, a scris acesta. „E o nebunie”, scrie Elon Musk.
A urmat apoi mesajul dur al MAGA, mișcarea lui Donald Trump.
”UE te-ar arunca în închisoare dacă ai redifuza acest videoclip cu protestatari care se ciocnesc cu poliția în România după ce lui Călin i s-a luat dreptul de a candida la președinție ACESTA ESTE CE AU VRUT DEMOCRAȚII SĂ FACĂ CU TRUMP. EI VOR SĂ CONTROLEZE VOTUL TĂU EUROPA A CĂZUT OFICIAL” , MAGA Voice.
Doctorul Robert W.Malone a comentat tot pe X:
”Se dezlănțuie iadul în România! Comisia electorală a analizat toate cele 390.000 de semnături de susținere a lui Georgescu și, după ce a constatat că toate sunt valabile, a decis totuși să voteze împotriva candidaturii sale cu 10-4. Pe străzile Bucureștiului au izbucnit revolte”.
Scott Ritter, fost ofițer de intelligence, pe X
”Acesta este genul de cauză pentru care ar trebui întreprinse operațiuni de schimbare de regim.
Sancționarea României.
Vizați guvernul, instanțele și serviciile de informații.
Fără milă.
Pretindem că suntem apărători ai democrației.
Atunci haideți să apărăm democrația.
Ori i se permite lui Georgescu să participe la aceste alegeri, ori guvernul român este răsturnat.
Faceți ceea ce trebuie”.
Senatorul american republican Mike Lee, despre respingerea candidaturii lui CG:
”Stîngiștii adoră să-și elimine adversarii de pe buletinele de vot. Unde am mai văzut asta?”