România se află în fața unor probleme de ordin economic fără precedent și sunt mari șanse ca foarte mulți să rămână fără locuri de muncă în perioada următoare. Țara noastră are un deficit bugetar enorm, de 9% și în plus tocmai ce i-au fost blocați și banii europeni din PNRR din cauza că refuză să rezolve problema pensiilor speciale.
Mai mult decât atât, incompetența Guvernului a dus și la tăierea banilor pentru cele 6 spitale, care trebuiau ridicat tot cu fonduri de la UE. Iar dezastrul nu se oprește aici. Noile tarife anunțate de americani vor îngropa și mai mult România.
„Tarifele anunțate de președintele Statelor Unite, Donald Trump, afectează direct România. Nu putem asista pasivi la această cruciadă comercială cu multe victime. Decizia administrației americane riscă să lovească direct exporturile românești din industrii-cheie: componente auto, echipamente industriale, bunuri agroalimentare.
Efectele se pot traduce în pierderi de locuri de muncă și presiuni economice suplimentare pentru companiile noastre. Nu e o criză doar a marilor state. Este și problema noastră. România riscă să fie una dintre țările puternic afectate prin efectele în cascadă ale deciziei și, fără o reacție europeană coordonată, să fie lăsată la urmă. Țara noastră are un excedent comercial cu Statele Unite de 1 miliard de dolari.”, a explicat eurodeputatul Victor Negrescu.
El a transmis și că este necesară o reacție europeană puternică la tarifele SUA și a propus mai multe măsuri menite să atenueze impactul asupra economiei românești.
„De aceea, în Parlamentul European, am venit cu o serie de propuneri și am inițiat deja demersuri pentru: compensarea pierderilor prin fonduri europene, așa cum s-a făcut în pandemie sau în cazul Brexitului; gândirea unui nou cadru comercial UE–SUA, echilibrat, stabil și bine negociat, după modelul britanic; deschiderea de noi piețe pentru produsele europene și românești, sprijinind o politică externă economică mai curajoasă și mai coerentă.
În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European și de membru în delegația cu Statele Unite, am solicitat ca soluțiile europene aflate în construcție să includă nevoile României. Pentru a înțelege miza, volumul schimburilor comerciale dintre SUA și UE se ridică la circa o mie de miliarde de dolari.”, afirmă vicepreședintele PE.
„În final, oficialul european a subliniat importanța unei poziții ferme și echilibrate a Uniunii Europene, în care România să joace un rol activ: „Nu este momentul confruntărilor disproporționate. Avem nevoie de o reacție echilibrată, coordonată la nivel european, în care interesele României să fie pe deplin apărate. Europa trebuie să fie unită, iar România activă și vizibilă în luarea deciziilor.” , a mai spus acesta.