Decizia definitivă a fost pronunțată de Tribunalul Alba, care a considerat că fapta nu prezenta un pericol social ridicat.
Incidentul a avut loc pe 5 septembrie 2023, pe strada Toporașilor din Alba Iulia, unde bărbatul, în vârstă de 73 de ani, și-a parcat autoturismul în stația de taxi. Poliția Locală a constatat că vehiculul depășea marcajul și ajungea parțial pe locul rezervat persoanelor cu handicap, motiv pentru care i-a aplicat o amendă de 2.000 de lei.
În apărarea sa, șoferul a susținut că nu a blocat efectiv locul destinat persoanelor cu dizabilități, subliniind că acesta era deja ocupat de un alt autoturism. Mai mult, din fotografiile anexate la dosar reiese că între mașina sa și cea din față exista suficient spațiu pentru manevră.
În contestația depusă, bărbatul a explicat că sancțiunea primită este disproporționată în raport cu gravitatea faptei. De asemenea, a arătat că vehiculul său, folosit în regim de taxi, era oricând disponibil pentru a fi mutat, dacă situația ar fi impus acest lucru.
În replică, reprezentanții Poliției Locale au susținut că staționarea pe un loc interzis rămâne o încălcare a legii, iar șoferul nu a putut dovedi o altă realitate decât cea constatată de agent.
Magistratul de la Tribunalul Alba a analizat probele și a stabilit că, deși elementele contravenției sunt îndeplinite, gravitatea faptei este redusă. Instanța a luat în considerare și atitudinea procesuală a apelantului, care și-a recunoscut greșeala și a demonstrat că nu a obstrucționat efectiv locul destinat persoanelor cu handicap.
„Se constată că locul de parcare era deja ocupat de un alt vehicul și că apelantul nu a creat o situație care să împiedice utilizarea acestuia. De asemenea, prezența șoferului în apropiere și posibilitatea de a muta autoturismul oricând reduc și mai mult gravitatea situației”, se arată în motivarea instanței.
Ca urmare, Tribunalul Alba a decis anularea procesului-verbal și înlocuirea amenzii cu un avertisment, considerând că măsura inițială era excesivă față de fapta comisă.