Se tot zvonește că vom avea o iarnă grea când vine vorba de facturile la curent. Adevărul pare să fie însă altul, iar asta o confirmă chiar ministrul Energiei.
Sebastian Burduja anunță ce se întâmplă cu facturile la curent în această iarnă. Potrivit ministrului, sunt persoane care plătesc puțin, dar și persoane care au de plătit mai mulți bani.
Astfel, românii cu un consum mai mare de 300 kWh vor plăti mai puțin la curent. Pe de altă parte, spune aceasta, re-liberalizarea pieţei de energie ar putea să aducă românilor cu un consum de energie mai mare de 300 de kilowatt-oră (kWh) o reducere a facturilor de 20-30% sau chiar 40%.
„O să încep cu veştile bune sau pe care le preconizăm a fi bune: românii care au un consum de peste 300 de kilowatt-oră pe lună şi plătesc acel maxim 1,3 lei kilowatt-oră astăzi, ar trebui să vadă o reducere a facturilor de 20-30%, poate 40%, bazându-mă pe ofertele care există şi astăzi pe site-ul ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.).
Sunt în marja a 0,9 – 1 leu/kilowatt-oră”, a menţionat Sebastian Burduja, la evenimentul Energy Forum Ediţia a XII-a: 2025-anul marilor provocări, organizat de DC Media Group.
Cât despre situația românilor vulnerabili, aici nu este loc de griji. Ministrul spune că aceştia vor beneficia de măsuri de sprijin, indiferent de Guvern. Totodată, el a ținut să sublinieze și faptul că e mult mai corect să se subvenţioneze pe baza nivelului de venit dintr-o gospodărie decât pe baza nivelului de consum.
„Pentru românii care sunt vulnerabili, cei care după plata facturilor ar coborî sub pragul de sărăcie, Guvernul, oricare va fi el, va avea măsuri de sprijin. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă şi este un angajament care nu ţine de un partid sau altul, ţine de o responsabilitate pe care orice Guvern o are. Orice stat din Uniunea Europeană a făcut aceste lucruri.
Nu este nimic deosebit aici. Continui să susţin că e mult mai corect să subvenţionăm pe baza nivelului de venit dintr-o gospodărie decât pe baza nivelului de consum. Cred că spre un asemenea model se va merge la 1 aprilie”, a adăugat Sebastian Burduja.