Simona Halep este numai un zâmbet de când judecătorii de la TAS au pronunțat un verdict favorabil ei. Aceștia i-au redus suspendarea la doar nouă luni, astfel că fostul lider mondial poate reveni imediat în turneele WTA. Cu toate că mulți nu credeau că sportiva va începe imediat să joace, iată că aceasta s-a decis într-un timp record să accepte wild card-ul de la Miami.
„Sunt încântată să vă anunț că voi reveni în circuitul WTA peste două săptămâni, la Miami Open. Le mulțumesc organizatorilor turneului pentru că mi-au oferit această oportunitate. Abia aștept să revin pe teren și să concurez. Ne vedem în curând!”, a transmis Simona Halep pe contul personal de Instagram.
Aceasta a abordat subiectul și în cadrul interviului pe care i l-a acordat lui Mihai Gâdea la Antena 3 CNN. Ea a explicat că deși merge la un turneu foarte mare, WTA 1000, după un an și șapte luni în care nu numai că nu a jucat, dar a avut și o presiune psihică greu de suportat, va juca acolo doar pentru bucuria de a simți tenisul.
„Cei de la Miami, în clipa în care a ieșit decizia, mi-au oferit un wildcard. Fără ca eu să întreb sau să cer. A fost un moment deosebit! Mă arunc puțin la un turneu atât de mare, dar rezultatele nu există pentru mine! Pentru mine e importantă bucuria de a simți iar tenisul”, a explicat Halep la Antena 3 CNN.
Cine o va antrena pe Simona Halep de acum înainte? Ei bine, în spate se află încă antrenorul cu care a reușit cele mai mari performanțe, Darren Cahill. Acesta o ajută să-și reconstruiască echipa și cu siguranță o ajută deja cu sfaturi. Nu se știe dacă în viitor, acesta nu va accepta un job full time lângă fosta lui elevă.
Până atunci, știm deja că preparatorul ei fizic este acum Sabin Topală. În trecut, ea a lucrat cu Teo Cercel, dar a renunțat la acesta odată cu era Mouratoglou.
„Darren mi-a fost alături, mă ajută și acum să-mi gestionez întoarcerea în circuit”, a confirmat Halep. Cu cine va merge la Miami încă nu se știe, dar în mod cert fostul ei antrenor va fi lângă ea.