Platformele Shein și Temu au devenit extrem de populare în întreaga lume. Chinezii vând articole la prețuri foarte mici, iar consumatorii sunt tentați să achiziționeze tot felul de produse de aici. Nici România nu face excepție și sunt foarte mulți influenceri care chiar promovează cele două companii, astfel că vânzările au crescut considerabil.
Autoritățile din Coreea de Sud au analizat mai multe produse și au descoperit că acestea conțuneau o substanță chimică deosebit de periculoasă și care a fost interzisă în UE. În replică, compania Shein le-a cerut celor care comercializează articole pe site-ul lor să respecte regulile, dar este greu de crezut că într-adevăr chinezii se vor conforma.
Specialiștii coreeni au găsit așadar ftalați în mai multe produse atent cercetate, precum pantofi pentru copii, genți din piele și o curea. Verificările minuțioase au arătat că o pereche de pantofi pentru copii conținea de 428 de ori mai mult decât nivelul permis de ftalați, adică cel mai mare de până acum găsit de autoritățile din Seul.
Mai mult, alte trei genți care a fost supuse testelor aveau o cantitate de trei ori mai mare decât limita impusă, scriu jurnaliștii de la prestigioasa publicație franceză Le Monde.
Ftalații sunt substanțe chimice care fac parte din compoziția unor obiecte din plastic flexibil, care sunt periculoase pentru copii. Tocmai din acest motiv, Uniunea Europeană a hotărât să interzică folosirea ftalaților la fabricarea jucăriilor.
Substanța este considerată toxică și extrem de periculoasă pentru sănătatea unui om. Aceasta poate provoca dereglări hormonale, obezitate, boli de inimă, cancer și poate duce la probleme de fertilitate, mai scriu jurnaliștii străini.