News

Ai contract cu PPC, ENGIE, E.ON ori Hidroelectrica? Ce se întâmplă cu facturile la gaze și curent în perioada următoare. Anunț oficial

Ai contract cu PPC ENGIE E.ON ori Hidroelectrica Ce se întâmplă cu facturile la gaze și curent în perioada următoare. Anunț oficial

Ai contract cu PPC, ENGIE, E.ON ori Hidroelectrica? Urmează niște schimbări majore în ceea ce privește furnizarea de gaze și de curent. Un mesaj în acest sens vine chiar de la Guvern.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre situația energiei și a gazelor la nivel național. Oricine are contract cu orice furnizor, fie PPC, ENGIE, ori Hidroelectrica este vizat

Conform ministrului, România trebuie să îşi asume cu mai mult curaj rolul de lider în domeniul energetic şi a menţionat că reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii au transmis că România are un record absolut în atragerea de bani europeni.

„Cred că România trebuie să-şi asume cu mai mult curaj rolul de lider. Prea mulţi ani am stat cu capul plecat, fără să ne punem în valoare oamenii, fără să ne punem în valoare resursele, fără să ne punem valoare companiile şi mediul academic. În sectorul energetic chiar nu avem niciun fel de motiv să fim excesivi de modeşti. În ultimul an şi trei luni, în mandatul meu de ministru, noi am reuşit să atragem undeva la 13 miliarde de euro bani nerambursabili.

Acesta este bilanţul nostru. Chiar ieri (marţi n.r), la Luxemburg, la Consiliul de miniştri, într-o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii, cea care gestionează Fondul pentru Modernizare, ne-au spus că România are record absolut. Deci, într-un an şi trei luni, 5 miliarde de euro, bani nerambursabili, bani care nu sunt pe deficit, bani care sunt pentru investiţii. Şi o parte din aceste investiţii deja lucrează„, a precizat Burduja.

Ce trebuie să știe clienții PPC, ENGIE, ori E.ON România.

Referitor la operatorii de distribuţie, pentru modernizarea reţelei, s-au alocat aproape 1,2 miliarde de euro, iar pentru reţeaua de transport, pentru liniile de înaltă tensiune, circa jumătate de miliard de euro.

„Toate acestea facilitează tranziţia energetică a României. În plus, foarte mulţi bani, miliarde de euro pentru producţie, pentru că 30 de ani, mai bine 30 de ani, România nu a investit în mari capacităţi de producţie. Cred că ştim cu toţii acest lucru, drept care, într-un an cum este 2024, suntem categoric dependenţi de importuri de energie electrică. Anul trecut a fost mai bine, am avut apă, am avut vânt, am avut probabil mai puţine perioade de indisponibilitate la Unitatea 1 de la Cernavodă şi am fost net exportatori, după mulţi ani. Anul acesta, din păcate, nu suntem în aceeaşi situaţie.

A fost un an secetos, deci am ajuns la mâna vremii şi a vremurilor, pentru că, repet, în 30 şi ceva de ani nu s-a investit. Cred că am mai spus-o, faţă de 89, astăzi avem jumătate din capacitatea de producţie în bandă, şi ceea ce cred că am reuşit să facem în ultima vreme este să recuperăm sau să începem să recuperăm timpul pierdut”, a mai spus Sebastian Burduja.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate