Ai contract cu ENGIE? Știai că poți să economisești 300 de lei? E foarte simplu, iar clienții cu siguranță vor profita de această ofertă.
Dacă ai contract cu ENGIE, află că poți să economisești 300 de lei. Toți clienții trebuie să știe de această veste care e una cu adevărat excelente.
ENGIE vine cu avantaje pentru cei care vor să își monteze un aer condiționat. Chiar dacă e iarnă, aerul condiționat poate fi elementul cheie dintr-o locuință.
Astfel, poți monta un aer condiționat de acum, ca să nu mai ai griji la vară. Ține cont că acesta dă și aer cald, iar asta ar putea reprezenta un alt avantaj.
ENGIE vine cu pachetul eFresh. Ce avantaje aduce acesta? O reducere de 300 de epic pentru clienți, dar și multe alte beneficii, de la transport, montaj și până la plată.
Chiar dacă nu ai banii poți să plătești aerul condiționat și întreg pachetul în rate, astfel încât să îți fie ușor și totuși să te poți bucura de el, transmit reprezentanții companiei.
„Cu pachetul eFresh cu aparat de aer condiționat, faci mutarea câștigătoare: 300 de lei reducere și super beneficii:
➡ Confort și eficiență energetică în orice anotimp; ❄️☀️
➡ Pachet complet: transport, montaj și igienizare; 🔧
➡ Plată flexibilă, integral sau în rate”, au anunțat cei de la ENGIE pe pagina oficială de Facebook.
Clienții interesați pot intra pe site-ul oficial al companiei. Acolo, ei pot afla mai multe detalii legate de condiții, dar și de contract pentru acest avantaj.