Dacă ești client la BCR trebuie neapărat să știi aceste informații oferite chiar de către un oficial al băncii. Este important pentru toată lumea, mai ales că este vorba despre pensii.
Banca îmbunătățește capabilitățile platformei sale digitale George, permițând clienților să solicite online aderarea completă la Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS (Pilonul III). Acest fond este supravegheat de BCR Pensii și este disponibil persoanelor fizice din portofoliul acestora.
“BCR Pensii are vocaţia pionieratului în sectorul pensiilor private din România. Mă bucur să reconfirmăm acest lucru prin furnizarea, 100% online, a unui produs esenţial pentru confortul financiar după retragerea din activitate. George oferea deja posibilitatea vizualizării valorii conturilor de pensie privată administrate de BCR Pensii, iar acum trecem la nivelul următor, oferind posibilitatea unei aderări la fondul de pensii facultative BCR PLUS, practic, din orice loc unde există acces la internet. Astfel, prin accesibilitate şi informare contribuim la democratizarea accesului la instrumente financiare ce oferă beneficii pe termen mediu şi lung”, a declarat Radu Crăciun, Director General BCR Pensii.
Procedura durează doar 5-7 minute și este accesibilă de pe orice dispozitiv electronic, cum ar fi un telefon, o tabletă sau un PC, cu conectivitate la internet, fără costuri suplimentare.
Clienții pot utiliza acum acest serviciu prin intermediul platformei George, permițându-le să solicite aderarea la Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS, în conformitate cu prospectul planului de pensii, totul fără a fi nevoie să se deplaseze la o unitate bancară fizică.
,,Rolul nostru este să ne asigurăm că George rămâne conectat la nevoile în schimbare ale utilizatorilor şi că extindem în permanenţă portofoliul prin produse şi servicii care aduc valoare adaugată. De data aceasta, vorbim despre o premieră în zona de funcţionalităţi ale platformelor de digital banking din România, dar, mai ales, vorbim despre perspectiva pe termen a lung a veniturilor şi o mai bună planificare financiară. De aceea, ne bucurăm că împreună cu echipa BCR Pensii putem oferi clienţilor noştri posibilitatea de a accesa 100% digital, din platforma George, în mai puţin de 7 minute, pensia facultativă Pilon III”, a declarat Vlad Huţuleac, Director Executiv Produse şi Segmente Retail, BCR.
Pentru a finaliza actele de aderare în cadrul platformei George, clienții vor avea nevoie de documentele de identificare, iar cererea de aderare este executată cu ajutorul unei semnături electronice calificate. Clienții pot beneficia de îndrumare gratuită din partea reprezentanților de marketing acreditați băncii pe tot parcursul procesului, scrie zf.ro.