Dacă ai acest model de mașină electrică riști să plătești o nouă taxă impusă. Regula nu se va aplica doar în România, ci și în Europa.
Tot mai multe persoane devin interesate de mașinile electrice. Tesla, spre exemplu, a ajuns să fie la mare căutare acum și nu este singura.
Și mărci celebre precum Dacia, BMW, ori Audi, au ajuns să facă modele electrice, iar interesul românilor a tot crescut, având în vedere avantajele unei astfel de mașini.
Cine are însă acest model de mașină electrică trebuie să ia în calcul faptul că ar putea ajunge să plătească niște taxe destul de mari. Cine sunt cei vizați?
Comisia Europeană a propus impunerea unei noi taxe. Aceasta vizează importurile de vehicule electrice din China. Și multe state membre ale UE se pare că au fost de acord.
„În paralel, UE şi China continuă să facă eforturi susţinute pentru a explora o soluţie alternativă, care va trebui să fie pe deplin compatibilă cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), să rezolve în mod adecvat subvenţionarea dăunătoare stabilită conform investigaţiei Comisiei Europene, să poată fi monitorizată şi pusă în aplicare”, precizează Executivul comunitar, scrie Agerpres.
Cât ar putea fi taxa și ce bani ar avea de plătit românii care își cumpără o mașină electrică din China? Taxele vamale provizorii care se aplică celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.
În urma acestui rezultat, Comisia Europeană poate trece acum la punerea în aplicare a taxelor care vor rămâne în vigoare timp de cinci ani. Un regulament final în acest sens trebuie să fie înregistrat oficial până pe 30 octombrie.
De ce se impune o astfel de taxă? Decizia vine după ce o anchetă a CE a constatat că statul chinez a subvenționat în mod incorect industria auto. Deși Beijingul a negat acuzațiile și a amenințat cu propriile taxe impuse companiilor europene, se pare că lucrurile nu se încheie doar aici.