În anul 2023, Jador posta pe rețelele de socializare o fotografie cu el pe patul de spital și își anunța fanii că își va încheia cariera muzicală în doar câteva luni din cauza problemelor de sănătate. Un interviu acordat de fratele său chiar a indus ideea că manelistul ar putea suferi de cancer la colon, la fel ca părinții lor.
Din fericire nu a fost vorba de nicio afecțiune gravă. Mai mult, la începutul lui 2024, Jador zbura spre Republica Dominicană, unde a participat la Survivor All Stars. Pentru o competiție de acest tip trebuie să ai analizele perfecte și o sănătate de fier, altfel medicii nu-ți dau avizul. La acel moment, mulți internauți l-au acuzat pe cântăreț că suferă de boala minciunii.
Acum Jador s-a filmat plângând și a transmis că în prezent contul lui de Youtube a fost închis din cauza producătorului muzical Ovidiu DeSanto. Contul de Instagram Viperele Vesele a publicat mai multe detalii cu privire la acest subiect, dar o parte dintre fani cred că manelistul joacă treatru pentru a câștiga mai multă atenție asupra sa.
Jador s-a si castorit recent cu iubita lui Oana Ciocan.
@viperele___vesele
„Canalul de youtube al lui Jador a fost inchis. Absolut toate melodiile lui au dispărut de pe Youtube. Ovidiu DeSanto i-a dat raport de strike canalului, după ce i-a cerut lui Jador 200.000 euro (100.000 euro pentru numele Jador și 100.000 pentru canalul de youtube) și acesta l-a refuzat. A putut face aceasta, fiindcă, pe ascuns, fără ca Jador să știe, a înregistrat la Osim numele acestuia și piesele. Numele a putut, ulterior, să fie recuperat de Jador, dar piesele nu.
Din informatiile noastre, DeSanto se pare că are mari probleme financiare, fapt care l-a determinat să scoată la vânzare si apartamentul din zona Vitan și l-a determinat și la gestul îndreptat împotriva lui Jador.
„Nu am avut cum sa îi plătesc asa o suma, nu am banii aceștia, poate doar dacă mi-aș vinde casa. Mi-a spart rotile de la mașină, mi-a spart ușa de la studio, m-a tot amenințat, chiar nu mai știu ce să fac ca să scap de el. Mă simt hartuit de acest om. Mai multe detalii gasiti in vlogul meu.” a declarat Jador, în exclusivitate, pentru urmăritorii paginii de instagram Viperele Vesele.”
@viperele___vesele
Ovidiu DeSanto nu a rămas dator și a oferit o replică pe Tik Tok. Acesta sugerează că Jador și-a pus singur contul pe invizibil pentru a se victimiza și că el i-a făcut practic reclamație la Youtube doar pe două melodii.
„Văd că sunt etichetat în videoclipul lui Ion de la Răcătău (n.r. Jador), precum că i-am închis eu canalul, fapt ce nu este adevărat. Am și dovezi că nu i l-am închis eu. Într-adevăr, i-am dat strike la două melodii pe care le avea el pe canal. Și unul i s-a activat, al doilea nu. Cei din industrie și cei ce au și ei canale de YouTube știu foarte bine că îți poți da canalul pe privat. Adică să ți-l ascunzi tu cu mâna ta și să spui că ți-a închis DeSanto.
Cei ce nu știți subiectul, cei care sunteți departe de subiectul ăsta, vă rog, nu mai interveniți. Am văzut și eu video-ul ăla cu ‘ajutor’. Mă, frate, când ai nevoie de ajutor, sună la 112. Asta e una. Nu te apuca să plângi, dar mă mir că în 2025, uite acum suntem în 2025, cu câteva lacrimi, poți să înduioșezi o grămadă de lume și să instigi la anumite chestii. Bineînțeles că voi lua măsuri în legătură cu tot ce se întâmplă la ora actuală.
Denigrarea asta… eu n-am avut niciodată imagine. Eu am avut satisfacții de astea despre artiștii pe care îi recomandam și îi făceam. Am avut satisfacția mea că pot să fac pentru altul. Pentru mine nu m-a interesat niciodată. Nu am vrut mai mult. Eu mi-accept condiția. Și nu mă văd vreo vedetă. Nu m-am văzut vreodată. Nici nu-mi doresc să fiu vreo vedetă. Eu sunt un om simplu. Știu să dau cu mouse-ul ăsta, să fac vocile să sune ok.”, a spus DeSanto pe TikTok.