News

Adio George Simion! Un nume surpriză ar urma să-i ia locul lui Călin Georgescu! Candidatura lui nu mai poate fi contestată

Adio George Simion Un nume surpriză ar urma să-i ia locul lui Călin Georgescu Candidatura lui nu mai poate fi contestată
10 mart. / 13:35

Deși toată lumea se aștepta ca George Simion să fie cel care să-i ia locul lui Călin Georgescu în lupta pentru alegerile prezidențiale de pe 4 mai, iată că în cercurile politice se discută despre un alt nume, greu de contestat. Este vorba despre renumitul sociolog Dan Dungaciu, care se bucură de o reputație foarte bună.

Informația a fost publicată de jurnalistul Florin Pușcaș pe pagina lui de facebook.

„Potrivit unor informații vehiculate în cercurile politice, dacă rămâne definitivă interdicția pentru Călin Georgescu, acesta l-ar putea susține în cursa prezidențială pe sociologul Dan Dungaciu. L-am sunat pe Dan Dungaciu, însă a refuzat să confirme sau să infirme informația: „Nu comentez așa ceva.”, a scris acesta pe pagina lui de facebook.

Dan Dungaciu este sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universității din București, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiași universități, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România.

Ce spunea Dan Dungaciu acum două luni

„Cea mai mare provocare pentru România, pe termen scurt, este găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles. Ce s-a întâmplat în Statele Unite nu e o schimbare de președinte, e o schimbare de regim. Schimbare de regim înseamnă că practic tot eșafodajul societal, politic, economic, cultural din Statele Unite se modifică. O să vedem o modificare nu numai la nivelul viziunii strategice, o să vedem o modificare și la nivelul valorilor care prezidează societatea americană. (…)

Deci, ‘răscolirea’ americană este extrem de profundă. Nu-i întâmplător că astăzi deja vedem niște mici fricțiuni de tip cultural între adepții taberei tehnologice, noilor tehnologii din jurul domnului Musk, dar din jurul oamenilor bogați din Silicon Valley și tradiționaliștii de tip MAGA, care-l au în frunte poate pe Steve Bannon. Deci, bătălia dintre aceste două curente, care e foarte interesant de urmărit, este expresia faptului că modificarea de putere de la Washington e, de fapt, o schimbare de regim, care va agita toate nivelurile de funcționare a societății americane”, spunea profesorul Dan Dungaciu pentru AGERPRES în cadrul unui interviu din luna ianuarie.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate