Adio Cluj Napoca. Deși orașul e considerat ca fiind cel mai scump din țară, se pare că unele sate au depășit prețurile pentru un singur metru pătrat.
În România, Cluj-Napoca este recunoscut ca fiind orașul cu cele mai ridicate prețuri la locuințe, atingând în martie 2025 un record de peste 3.000 de euro pe metru pătrat pentru apartamentele noi și vechi.
Totuși, există localități în care prețurile caselor depășesc chiar și aceste valori. Este vorba despre niște localități situate tot în județul Cluj și care au devenit unele de lux.
În comuna Feleacu din județul Cluj, spre exemplu, prețul mediu pentru casele vechi, construite înainte de 2020, ajunge la 2.457 euro/mp. Pentru proprietățile cu terenuri de cel puțin 500 mp, prețul mediu este de 2.160 euro/m. Suma poate ajunge însă și la 3.000 de euro în funcție de dotări, deci mai multe ca în orașul Cluj.
Iar prețuri la fel de uriașe sunt și în localitatea Sălicea. În această localitate, casele noi, finalizate începând cu 2020, se vând la un preț mediu de 1.955 euro/m. În ultimul an însă, valorile au ajuns să fie aproape duble în unele cazuri.
Astfel, se pare că tot mai mulți au ales să se mute în apropiere de Cluj, crezând că economisesc bani, deși pot ajunge să plătească sume chiar mai mari.
Deși Cluj-Napoca rămâne lider în ceea ce privește prețurile locuințelor, alte orașe mari din România au înregistrat creșteri semnificativ. Exemplu sunt Brașov, Constanța, dar și București.
De asemenea, prețurile sunt în creștere și în Sibiu, Craiova, dar și în Timișoara. Aceste orașe se apropie de prețurile din Cluj-Napoca, dar nu le depășesc, cel puțin momentan.