Vlad Pascu, criminalul drogat de la 2 Mai, a fost prins prima dată cu droguri asupra lui, când avea doar 13 ani. Procurorii i-au închis atunci dosarul pe motiv că era minor și nu putea fi cercetat. Părinții lui nu l-au mustrat în niciun fel pentru acest derapaj. Dimpotrivă, i-au încurajat stilul de viață criminal.
Mama sa, Miruna Pascu a postat pe contul ei de Instagram mai multe fotografii cu fiul său minor fumând și privind în gol. Tatăl său, Mihai Pascu i-a cumpărat un bolid de 100.000 de euro și nu i-a interzis niciodată consumul de substanțe interzise. Ba chiar l-a susținut în toate mizeriile pe care acesta le-a făcut.
Părinții criminalului sunt milionari în euro. Investigațiile celor de la Stiripesurse și Newsweek arată că familia Pascu deține peste 300 de proprietăți de lux în București și Constanța, având o avere de zeci de milioane de euro. De asemenea s-a spus în mass media că aceștia ar avea afaceri cu clanul Cămătaru.
Este interesant cum oamenii legii nu au verificat averea acestei familii toxice, dar ANAF blochează conturile chiar și pentru neplata a doi lei ca taxă.
Cei de la DIICOT au remis un comunicat de presă în care arată că Vlad Pascu s-a aflat în atenția lor de două ori. Prima dată la 13 ani, când era minor și nu au putut face nimic și a doua oară în urmă cu un an, când din nou i-au închis dosarul.
Criminalul în vârstă de 19 ani a fost oprit de Polițiști în județul Constanța de două ori în acea seară, dar i-au dat drumul, deși găsiseră asupra lui substanțe interzise și avea RCA-ul expirat la mașină. Probabil un telefon dat de la nivel înalt l-a salvat pe Vlad Pascu de oamenii legii, care sunt astfel complici la asasinarea celor doi tineri de 20 și 21 de ani.
„În cel de al doilea dosar înregistrat la DIICOT în anul 2022, s-au efectuat cercetări cu privire la fapta de deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/ 2002 reținându-se că la data de 3 februarie 2022 aceeași persoană (având vârsta de 18 ani) a fost depistată de organele de poliție în incinta unui complex comercial din municipiul București având asupra sa un pliculeț din material plastic transparent ce conținea cantitatea de 0,68 grame canabis.
Prin ordonanța din 21.12.2022 s-a dispus renunțarea la urmărire penală, reținându-se că pentru infracțiunea cercetată legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 7 ani (infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu se pedesește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar în cauză nu există un interes public în urmărirea faptei în raport cu: