Cristina Demetrescu spune că o zodie se simte eliberată în 2024. Va face schimbări benefice pentru ea și se pare că nu e singura. Și alți nativi ies din situații complicate.
Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul pentru prima jumătate din luna ianuarie. Se pare că în următoarele zile pot avea loc schimbări importante pentru mai multe zodii.
Conform horoscopului prezentat de Cristina Demetrescu, Leul poate să scape de un blocaj. Este vorba despre parte profesională, iar nativii acestei zodii vor să primească ceea ce merită.
Și lucrurile o să le iasă fix așa cum își doresc pentru că superiorii vor face în sfârșit dreptate. Se pare deci, că orice schimbare care va apărea va fi benefică pentru ei.
„Pentru Lei se poate debloca un post, poate exact când se gândea mai puțin și voia să renunțe este promovat, i se recunosc meritele, poate i se face dreptate și poate este întors înapoi de șef. Dacă se duce pornit așa să spună, „Domnule, eu numai gata, m-am săturat.” O să zic că șeful, „stai puțin, nu ne putem lipsi de tine.”, spune Cristina Demetrescu.
Pentru nativii din zodia Fecioară se anunță o eliberare. Cei născuți sub acest semn zodiacal scapă de o responsabilitate ori de niște constrângeri sau griji pe care le aveau.
Se simt mult mai liberi în prima parte a lunii ianuarie și pot să evolueze pe plan spiritual și personal. De această dată nimic nu o să îi mai țină pe loc.
„Fecioarele știu și ele ce vor de aici înainte. Drumurile sunt lungi, sunt în fața lor. Probabil că scapă de o responsabilitate sau sunt ei pur și simplu eliberați de o constrângere în care stăteau, scapă de o grijă, o dau cuiva, găsesc o soluție și se simt mult mai liberi.
Și fie că în următoarea perioadă se simt așa, mai mult turiști sau persoane care vor să învețe. Asta înseamnă mai multă libertate, sau mai multă evoluție spiritual, înseamnă că au libertate, înseamnă că sunt sunt într-o creștere, deci nu le mai ține nimic pe loc”, adaugă astrologul Cristina Demetrescu.