HOROSCOP. Intarea lui Mercur în Balanță pe 5 octombrie vine la pachet cu o serie de schimbări pentru toate zodiile. Astrologul Camelia Pătrășcanu spune că majoritatea zodiilor vor simți un plus pe partea de comunicare, iar negocierile sau dialogurile cu ceilalți vor decurge mult mai bine.
Nativii care vor fi printre cei mai favorizați de acest fenoment astral sunt Săgetătorii, spune Camelia Pătrășcanu pentru fanatik.ro. Pentru ei, Mercur în Balanță este benefic în special pe zona socială. Participă la întâlniri de grup. Sunt introduși în tot felul de medii și se bucură de întâlniri inedite, chiar dacă nu toate li se potrivesc. Cunosc o lume foarte pestriță.
Scorpionii, de cealaltă parte traversează o perioadă în care se sprijină pe alții și așteaptă mult de la alții. Au tendința de a-și micșora puterile sau încrederea în propriile lor puteri. Recunosc abia acum neputințele lor și este bine că puterea tocmai de aici poate veni.
Cei din zodia Vărsător au tot felul de idei și o preocupare mai mare pentru niște aspecte juridice. Îi ajută până pe 21 octombrie să rezolve multe aspecte care țin de acte, hârtii, avize și aprobări.
Pentru Fecioare, Mercur e foarte isteț în privința banilor. Își evaluează foarte corect atuurile profesionale sau capacitățile. Își dau seama la ce sunt mai bune, ce le e cel mai ușor să facă și cu cine. Tocmai de aceea, acest Mercur le dă și curajul necesar pentru eventuale discuții despre colaborările profesionale. Pot face lucruri la care nu s-au gândit sau despre care credeau că nu sunt în stare.