Urania spune că o zodie va avea parte de o schimbare majoră până de Crăciun. Alți nativi în schimb s-ar putea să întâmpine probleme pe partea de relații parteneriale.
Astrologul Urania a prezentat horoscopul complet pentru perioada următoare. Până de Crăciun, vin schimbări, surprize, dar și probleme pentru unele zodii.
Conform horoscopului prezentat de Urania, Racii au planuri mari de viitor. Chiar și așa, nativii acestei zodii ajung să se autocenzureze și să devină mai logici decât de obicei.
„Joc interesant între proiecțiile propriei persoane într-un viitor socioprofesional și autocenzură prin întoarcerea la măsură, la logică și la adecvare”, spune Urania.
Pentru nativii din zodia Leu se anunță câteva probleme pe astea de relații parteneriale. Cei născuți sub acest semn zodiacal ajung să fie obligați să își schimbe poziția.
Mai exact, pot apărea noi ipostaze pe planul cooperării. Iar Leii nu au decât să se muleze după situație, având în vedere că schimbările vin fără voia lor.
„Evoluție mai puțin previzibilă a unei relații parteneriale, surprize, elemente noi care îi vor obliga pe nativi să se recalibreze față de noile ipostaze care s-au instalat în planul cooperării”, adaugă astrologul.
Pentru Fecioare, o schimbare majoră poate apărea până de Crăciun. Este vorba despre o schimbare la locul de muncă, poate legată de program. Acești nativi însă nu vor fi prea încântați de ce se va întâmpla, dar e bine să fie pregătiți.
„Informații care pun pe gânduri referitoare la o posibilă schimbare sau la un program întreg de modificări aduse regimului lor de muncă. Efort de a formula alternative la o variantă inconvenabilă”, mai spune astrologul Urania.