Urania spune că o zodie își va schimba total atitudinea. S-ar putea să nu o mai recunoști, așa că mai bine stai departe de ea câteva zile.
Astrologul Urania a prezentat horoscopul pentru următoarele zile. Până săptămâna viitoare, o zodie trece prin schimbări majore. Alți nativi în schimb au alte preocupări.
Conform horoscopului prezentat de Urania, pentru Pești, astrele aduc niște discuții interesante. Nativii acestei zodii vor o mână de ajutor astfel încât să poată să își dezvolte o afacere.
De asemenea, s-ar putea ca oamenii care vor intra în viața lor să le ofere sprijinul necesar. E o perioadă bună pentru cooperare, spune Urania.
„Discuții ori consultări cu diferite persoane în vederea stabilirii unei cooperări sau a dezvoltării unei activități pentru care nativul are nevoie atât de o bună orientare cât și de o „mână de ajutor” în plan practic”, precizează astrologul.
Iar pentru nativii din zodia Balanță se anunță schimbări la nivelul personalității. Cei născuți sub acest semn zodiacal vor fi greu de recunoscut, în special pentru cei apropiați.
În funcție de situațiile în acre ajung, pot afișa mai multă diplomație și intuiție ca niciodată. S-ar putea însă ca multora să nu le placă această atitudine, așa că evită-i scurt timp pentru a nu te pune în situații inconfortabile.
„Luna va tranzita casa I a personalității Balanțelor și le va da posibilitatea să abordeze un comportament delicat, nuanțat în funcție de împrejurări (diplomație, inteligență, intuiție)”, adaugă Urania.
Cât despre Scorpioni, acești nativi sunt puși pe discuții. Au de rezolvat niște probleme și chiar au nevoie să fie practice având în vedere că unele persoane nu sunt chiar atât de plăcute pentru ei.
„Mercur va intra în zodia Fecioarei și, până pe 5 octombrie, le va înlesni nativilor dialoguri utile lor, bazate pe abordări practice cu persoanele apropiate nu neapărat însă și dragi lor”, mai spune astrologul Urania.