Minerva spune că o zodie are șansa să se vindece în sfârșit și să își schimbe viața dacă își dorește acest lucru. Alți nativi pe de altă parte poate își întâlnesc sufletul pereche.
Astrologul Minerva a prezentat horoscopul complet pentru perioada următoare. Se pare că unele zodii chiar au noroc pe mai multe planuri.
Astfel, conform horoscopului prezentat de Minerva, Leul este cel care se poate vindeca. Nativii acestei zodii, care au suferit la un moment dat, pot să închidă acea rană.
De asemenea, viața lor se poate schimba, iar decizii importante pot fi luate. Important este să știe ce să facă, dar și cu cine să discute pentru ca acest lucru să se întâmple.
„Trebuie să păstrezi lucrurile la un nivel scăzut săptămâna aceasta. Mercur este deja în Fecioară, face trigon cu conjuncția Lună-Chiron. Ai șansa să vindeci o rană emoțională legată de sine. Încearcă să ai discuțiile importante între patru ochi”, spune astrologul.
Pentru nativii din zodia Fecioară se anunță o perioadă interesantă pe plan amoros. Cei născuți sub acest semn zodiacal pot să întâlnească o persoană specială.
Important este să știe cum să comunice. Nu se știe cum se poate înfiripa o relație care poate chiar să dureze și să vină cu o conexiune aparte totodată.
„Pregătește-te să mergi către dragoste săptămâna aceasta. Este ușor să găsești o poveste de dragoste de vară în online, în ciuda avertismentelor. Textele și conversațiile video pot să întărească conexiunea”, a mai adăugat astrologul Minerva.