Ești client ING Bank? Află că dacă ai acest card de debit riști să fii în mare pericol. Ce se întâmplă și ce trebuie să știe orice client bancar?
ING Bank și Bitdefender au lansat un parteneriat, având în vedere amenințările cibernetice din ultima perioadă. Astfel, orice client trebuie să știe că în momentul în care a oferit necunoscuților informații despre numărul cardului, codul CVV ori data de expirare, atunci sunt șanse mari ca banii din cont să fie în pericol, iar la fel și cardul.
Tocmai din acest motiv, reprezentanții ambelor instituții le recomandă clienților să fie atenți. Nu orice SMS, e-mail, ori mesaj care cere astfel de date este real.
În realitate, scopul hackerilor este acela de a obține date personale, pe care mai apoi să le folosească pentru a ajunge la banii oamenilor de pe card, iar asta e valabil indiferent de banca la care ești client.
Prin acest parteneriat, ING Bank și Bitdefender speră să ofere soluții concrete clienților, astfel încât conturile acestora și evident banii, să poată să fie în siguranță.
„În fiecare zi, suntem expuși la diferite amenințări cibernetice, pe care poate nu le conștientizăm. Folosim telefonul mobil pentru o mare parte din operațiunile zilnice și uneori, se întâmplă să nu acordăm atenția cuvenită atunci când primim mesaje prin SMS, e-mail sau aplicații de mesagerie.
Este extrem de important să reținem că nicio bancă nu va cere niciodată unui client să intre în aplicația de internet banking de pe un link și să își introducă credențialele (utilizatorul și parola) sau datele cardului (numărul de card, codul CVV2, data de expirare).
Ne bucurăm să lansăm parteneriatul cu Bitdefender prin care putem oferi o soluție de securitate performantă clienților noștri, pentru a-și proteja datele și banii din cont.”, susține Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring and Prevention, ING Bank România.