Greva profesorilor a deschis cutia Pandorei. După ce elevii și părinții au stat stresați foarte multe zile, în contextul în care se apropia finalul anului școlar, iar examenele erau cu semnul întrebării, Guvernul a reușit să găsească o soluție pentru a le mări salariile dascălilor. Imediat au apărut nemulțumiri și în rândul personalului medical.
Sindicaliștii de la SANITAS au mers la Marcel Ciolacu, premier acum și au obținut se pare tot ce au cerut, semn că bugetul de stat are mulți bani, mai ales datorită PNRR.
Așadar vor urma creșteri de venit pentru toate categoriile de angajați din sănătate, iar sursa de finanțare pentru aceste creșteri va fi Fondul Naţional Unic de Sănătate (FNUASS), nu bugetele instituțiilor medicale.
„Începând cu 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, precum şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură continuitatea asistenţei medicale, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut”, se menţionează în comunicatul de presă pe acest subiect.
Cei mai puțini norocoși vor fi angajații din IT și construcții, care s-ar putea trezi cu un impozit de 10% pe salariu. Până acum programatorii erau scutiți de taxe total.
500 de lei în plus vor primi de la stat asistenții medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţii în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşele, asistenţii medicali, surorile medicale, indiferent de nivelul studiilor.
De asemenea, lunar se vor acorda 100 – 300 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la lit. a-c).
500 de lei vor fi acordați pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază.
500 de lei vor fi acordați pentru biologii, chimiștii şi biochimiștii care efectuează lunar cel puţin două gărzi.
1.000 de lei vor fi acordați pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază.