Banca Transilvania a făcut un anunț importat pentru toți clienții băncii. Daniel Szekely, director executiv al departamentului de IMM-uri și Microbusiness a vorbit despre noul parteneriat.
Banca Transilvania (BT) face un pas important în sprijinul comunității de afaceri locale, semnând un acord cu Fondul European de Investiții (FEI). Acest acord permite băncii să ofere credite întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în valoare de 1,5 miliarde de lei, din care 70% este asigurat de garanția FEI. Această inițiativă reprezintă o veste excelentă pentru antreprenorii locali și pentru economia românească în ansamblu.
Garanția FEI deschide calea către condiții de finanțare îmbunătățite pentru IMM-uri. Prin intermediul acestei garanții, Banca Transilvania poate oferi dobânzi reduse, cerințe mai puține de garanții și cerințe mai mici de avans pentru creditele de investiții. Acest lucru înseamnă că întreprinderile mici și mijlocii vor avea acces la resurse financiare esențiale pentru dezvoltare în condiții mai avantajoase, scrie zf.ro.
Un alt beneficiu al acestei colaborări constă în posibilitatea de a acorda credite pe termen mai lung, de a spori volumul finanțărilor și de a sprijini segmente de afaceri excluse în mod tradițional. Start-up-urile, de exemplu, vor beneficia de această inițiativă, oferindu-le o șansă mai mare de a obține finanțare pentru a-și transforma viziunile în realitate.
Daniel Szekely, director executiv al departamentului de IMM-uri și Microbusiness la Banca Transilvania, a subliniat importanța acestui parteneriat: „Ne bucurăm să facem parte din acest nou acord cu Fondul European de Investiții, prin care vom facilita accesul antreprenorilor la noi finanțări. IMM-urile sunt parte aspirațională din ecosistemul BT de susținere a companiilor, cel mai mare din România, care contribuie la transformarea sustenabilă a economiei românești, ținând cont de obiectivele europene.”