Bugetul de stat este în mare suferință, așa că guvernanții caută soluții rapide care să-i ajute să se încadreze în deficitul bugetar de 4,4%. Deja s-a emis un document în care sunt prevăzute noi taxe tot pentru cei care-și plătescu la timp dările. După ce au apărut pe surse măsurile pregătite de Marcel Ciolacu și echipa sa, întreg mediul de afaceri a sărit în aer.
Într-un final cei de la PNL s-au opus, iar în momentul de față nu se știe exact ce prevederi fiscale vor fi impuse în perioada următoare. Cert este că ANAF va fi puternic zguduit și obligat să colecteze bani de la românii cu datorii. Totuși, la cum au evoluat lucurile sunt mari șanse ca inspectorii financiar să-i hărțuiască din nou cu amenzi tot pe bunii platnici pentru că aceștia plătesc.
O nouă lege care ar urma să intre în vigoare spune că cei de la ANAF vor avea voie să confiște banii din conturile celor care nu pot justifica sumele strânse și depuse la bănci… la orice bancă din România. Inspectorii vor calcula impozitul pe averile nejustificate, iar taxa ar urma să fie de 50% plus accesorii. Acum este de doar 16%.
Lucian Bode, unul dintre liderii cu cea mai mare greutate în PNL și fost ministru MAI a transmis că ajustarea veniturilor nu înseamnă impozite şi taxe noi și a arătat cu degetul spre ANAF. Așadar românii trebuie să fie în alertă pentru că lipsa mare de bani de la bugetul de stat îi va determina pe inspectori să fie destul de agresivi cu companiile și nu numai.
„Mă gândesc, în primul rând, la o mai bună colectare a veniturilor. Veniturile la bugetul de stat pot creşte printr-o mai bună colectare, iar instituţiile statului cu atribuţii în domeniu – şi mă refer în special la ANAF şi la instituţiile aflate în coordonarea ANAF şi a Ministerului de Finanţe şi nu numai – trebuie să îşi facă treaba, pentru că este anormal să obligi decidenţii politici să găsească soluţii care au impact sau aduc la buget câteva sute de milioane de euro şi având impact pe milioane de oameni, când tu, instituţie a statului cu rol de control, şi dacă îţi faci treaba mai bine, poţi aduce la bugetul de stat miliarde de lei în plus. Deci la acest lucru ne gândim când spunem să creştem veniturile, să creştem colectarea, să avem venituri mai mari la bugetul de stat”, a mai afirmat Lucian Bode.