Falimentul Euroins a zdruncinat puternic piața asigurărilor din România, pe toate palierele. Pe de o parte, nu mai apar jucători noi pe piață din cauza riscurilor, iar pe de alta clienții au devenit foarte sceptici și nu mai știu pentru ce companie să opteze. În prezent, pe locul 1 în topul asiguratorilor se află Groupama, urmată de Allianz-Țiriac.
Totuși poziția de lider nu garantează siguranța achiziției unei polițe auto RCA sau a unei asigurări de orice fel. Nu trebuie uitat că atât Euroins, cât și City Inssurance se aflau pe prima poziție când au intrat în faliment.
Pentru clienți sunt foarte importante și companiile de brokeraj în asigurări cu care colaborează pentru că acestea au grijă ulterior de ceea ce urmează să se întâmple. Cea mai sigură firmă în domeniu pare a fi Safety Broker, care pe segmentul RCA a intermediat prime brute în valoare de 815 milioane lei la finalul anului 2022, ceea ce înseamnă un avans de 32,7%, faţă de anul 2021, conform datelor puse la dispoziție de ASF.
Destine Broker ocupă poziţia a doua în clasamentul companiilor de brokeraj, având un volum al primelor intermediate de 737 mil. lei, în creştere cu 34,7% faţă de anul 2021. Mulți clienți au optat pentru această companie așadar, dar Safety Broker pare a fi mai atractivă din multe puncte de vedere pentru români, în special pe zona de asigurări auto RCA.
Iar pe locul 3 se află Inter Broker, care la finalul anului trecut a ajuns la un volum al primelor intermediate de 676 mil. lei, în creştere cu 34,7% faţă de anul 2021.