Românii care au cont sau card la Banca Transilvania trebuie neapărat să știe aceste informații importante, oferite chiar de către bancă. Este vorba despre bani.
Potrivit datelor preluate de ZF de la Bursa de Valori București, acțiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, au înregistrat miercuri, la ora 15:00, o creștere de aproximativ 4%. Tranzacțiile s-au ridicat la 23,3 milioane de lei, determinând acțiunile să atingă o valoare maximă de 21,8 lei.
Cu o lichiditate totală de 81,6 milioane de lei, Banca Transilvania din Cluj a reprezentat peste un sfert din valoarea tranzacției. Următoarele cele mai lichide titluri au fost Fondul Proprietatea cu 9,3 milioane de lei și OMV Petrom cu 9,2 milioane de lei.
“Motivul principal este ce s-a întâmplat în SUA cu testul de stres şi faptul că toate băncile americane l-au trecut cu bine anul acesta. Multe dintre ele au declarat că urmează să mărească dividendul, pentru că în SUA nu au fost obligate să renunţe la dividend, iar acest lucru ne duce cu gândul şi în România.
Şi aici au început să se îmbunătăţească toate datele cu privire la inflaţie şi la politica monetară. Este logic ca investitorii să se uite la unul dintre cei mai mari jucători din piaţă şi să se gândească că poate a fost pedepsit pe nedrept prin scăderea pe care a avut-o pe că nu a oferit dividend”, spune Alexandru Dobre, equity research, TradeVille.
Capitalizarea bursieră a Băncii Transilvania a ajuns la 14,9 miliarde de lei, impulsionată de o creștere de aproape 9% a acțiunilor TLV de la începutul anului, cu tranzacții în valoare totală de 796 milioane de lei.
Banca a obținut un profit net consolidat remarcabil, de 837 milioane de lei în primul trimestru din 2023, față de 400 milioane de lei în aceeași perioadă din 2022.
Acesta marchează cel mai bun profit net trimestrial din istoria băncii, susținut de venituri operaționale de aproximativ 1,7 miliarde de lei, o creștere semnificativă de 500 de milioane de lei.