România are multe locuri de o importanță istorică aparte, așa că dacă îți place să călătorești pentru a aflat cât mai multe informații despre trecut, aici este locul potrivit pentru tine.
Una dintre cele mai cunoscute locații istorice din România este cetatea Alba Carolina. Aceasta este cea mai mare cetate de la noi din țară și a luat naștere în urmă cu mai bine de 300 de ani.
Aici găsim Castrul ridicat de romani, Cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.
Cel mai recent a fost ridicat la Alba Iulia la începutul secolului al XVIII-lea. Proiectul inițial al fortăreței a fost realizat de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, care a supervizat și etapa inițială de construcție. În mod tragic, arhitectul a cedat ciumei și se odihnește la Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia.
La 4 noiembrie 1715, a fost pusă piatra de temelie a cetății. În general, anul 1738 este considerat anul finalizării sale, deși în anii următori au fost efectuate lucrări suplimentare.
“Fortificaţia, concepută pe o suprafaţă de 110 hectare, cu o incintă apărată de trei rânduri de ziduri, a primit o formă stelată, cu şapte bastioane alternate cu șase raveline, străbătute de galerii boltite, toate delimitate de şanţuri adânci.
Forma de stea cu șapte colțuri este dată de cele șapte bastioane, care formează în zona centrală „incinta de siguranță“ a fortificației, cea mai importantă și cea mai bine protejată“, scrie albaiuliaqr.ro.
Amplasată în inima Transilvaniei, cetatea construită a devenit cel mai remarcabil punct de reper baroc din regiune. O caracteristică distinctă a Cetății este dispunerea a șase porți, poziționate de-a lungul axei est-vest.
Altfel spus, acestea formează traseul turistic „Porțile Cetății”, care leagă Centrul Civic de cartierul Platoul Roman situat în partea de vest a orașului Alba Iulia.
Marea fortificație a fost botezată Carlsburg, un omagiu adus împăratului Carol al VI-lea, în timpul căruia a fost construită.
“Rolul Cetății a fost unul militar, de apărare, dat de sistemul bastionar, de tipologia pieselor de artilerie cu care a fost înzestrată, precum şi de mărimea trupelor existente în interiorul ei.
Cetatea a fost atacată o singură dată în existența ei militară, dar niciodată cucerită. Episodul a avut loc în 1849, când 8.000 de soldați maghiari au asediat-o fără succes“, mai arată sursa citată.
