WhatsApp anunță o schimbare importantă pentru toți abonații săi. Nu va mai funcționa un anumit serviciu, dacă nu suntem atenți. Ce trebuie să știm?
WhatsApp anunță că se schimbă modul de gestionare al backup-urilor. Astfel, dacă ai nevoie de anumite informații de pe contul tău, e bine să știi ce se întâmplă cu ele.
Conform WhatsApp, este vorba despre o contorizare în limita de stocare a contului Google. Această schimbare se aplică începând cu luna decembrie 2023.
Ce să faci ca să nu pierzi informații esențiale? Acest mesaj se adresează în special celor care au telefoane cu sistem de operare Android și implicit un cont Google.
Mai departe, trebuie să știm că conturile personale Google oferă 15GB de stocare gratuită, de trei ori mai mult decât majoritatea platformelor mobile.
Acest spațiu este partajat între Google Drive, Gmail și Google Photos. Backup-urile WhatsApp vor funcționa în continuare atâta timp cât aveți spațiu disponibil în contul dvs. Google.
Astfel, dacă nu ai spațiu suficient de stocare, înseamnă că trebuie să renunți la anumite documente de pe telefon, astfel încât să poți permite reluarea backup-urilor.
Și nu e deloc dificil. Uneltele de gestionare a stocării Google vă pot ajuta să eliminați fișiere mari sau fotografii. Iar dacă nu poți renunța la poze sau aplicații din telefon, află că poți șterge conținut din WhatsApp.
Ca să ai spațiu de stocare, renunță la imaginile neesențiale, ori la videoclipurile trimise. O veste bună e că Google vrea să le ofere clienților mai mult spațiu de stocare. Nu este însă clar cum se va face acest lucru și care va fi costul.
Chiar și așa, clienții Whatsapp trebuie să ia în calcul această schimbare, astfel încât să nu piardă date importante de care ar avea nevoie.