Poate că la prima vedere pare avantajos să iei mașini second hand, însă mare atenție la unele modele. S-ar putea să cheltui sume mari de bani după ce le-ai achiziționat.
Din păcate, există câteva modele de mașini second hand care, indiferent de prețul tentant sau dotările atractive, s-au dovedit a fi adevărate capcane financiare pentru români.
Forumurile auto, grupurile de Facebook și mecanicii auto sunt pline de povești despre mașini care au petrecut mai mult timp în service decât pe drum.
Printre cele mai des menționate în topul celor mai nereușite achiziții second hand se află Opel Astra H 1.7 CDTI, cunoscut pentru problemele cronice la EGR, injectoare și turbina care cedează frecvent.
Urmează BMW Seria 5 E60 cu motorul 2.0d, o alegere populară care s-a dovedit costisitoare, mai ales din cauza distribuției pe lanț care poate ceda pe neașteptate, ducând la reparații de peste 1000 de euro.
Pe listă se află și Renault Laguna 2, care a câștigat o reputație proastă din cauza electronicii capricioase și a cardului de pornire care cedează exact când ai mai mare nevoie de mașină. Nici Volkswagen Passat B6 2.0 TDI nu scapă, motorul BKP fiind faimos pentru problemele grave la axul cu came, ambreiajul cu volantă și DPF-ul care necesită regenerări dese.
Ultima dar nu cea din urmă, Alfa Romeo 159, o frumusețe pe patru roți care însă a făcut mulți proprietari să regrete alegerea din cauza costurilor uriașe de întreținere, pieselor greu de găsit și fiabilității scăzute, mai ales la versiunile diesel.
Aceste modele, deși arată bine și au dotări atractive, s-au dovedit a fi, pentru mulți români, adevărate gauri negre pentru bugetul personal. Înainte de a cumpăra o mașină second hand, este esențial să verifici istoricul complet și să te consulți cu un mecanic de încredere. Uneori, „ieftinul” chiar te poate costa scump.