Dacă ți-a întârziat un zbor sau și mai rău, a fost anulat, află că o mare companie este obligată acum să plătească daune imense clienților. Dacă și tu ai zburat cu ea și ai avut probleme, s-ar putea să te numeri printre norocoși.
WizzAir este compania aeriană care din păcate trebuie să le plătească daune imense clienților. Este vorba despre suma de 1,4 milioane de euro care reprezintă despăgubirile pasagerilor în urma modului greşit în care a gestionat întârzierile zborurilor.
Astfel, clienții care au fost la rândul lor victime când și-au rezervat un zbor, pot fi despăgubite. Totul a pornit de la Autoritatea Aviației Civile din Marea Britanie (CAA) care s-a implicat în luna iulie în acest caz după ce a primit un număr mare de plângeri referitoare la faptul că această companie nu achita sumele datorate.
Mai departe, CAA a cerut Wizz Air să revizuiască mii de cereri respinse pentru acoperirea costurilor. De cealaltă parte, reprezentanții Wizz Air spun că au colaborat pe deplin cu autoritatea de reglementare și a implementat îmbunătățiri.
„Deși salutăm măsurile luate de Wizz Air după ce a dat greș în tratarea pasagerilor afectați, companiile aeriene ar trebui să aibă grijă în mod obișnuit de clienți și să respecte drepturile acestora atunci când zborurile sunt întârziate sau anulate”, a declarat Paul Smith, directorul pentru consumatori la CAA.
Iar având în vedere toate cele întâmplate, WizzAir nu a prea avut de ales. Compania aeriană a reexaminat 25.000 de solicitări pentru zborurile către sau dinspre Marea Britanie începând cu 18 martie 2022.
Și se pare că dintre acestea, 6.000 au dus la plăți suplimentare. Și este vorba despre sume cu mult mai mari decât cele din primă instanță, iar de asta trebuie să fie conștienți și clienții.
Banii pe care aceștia urmează să îi primească de la WizzAir urmează să acopere costuri precum zboruri alternative, costuri de transfer, cazare și facturi pentru mâncare pentru pasagerii care au rămas blocați.