News

Țara din UE care impune obligatoriu serviciul militar și pentru femei! Armata trebuie să crească rapid. S-a dat lege și a fost votată în unanimitate

Țara din UE care impune obligatoriu serviciul militar și pentru femei Armata trebuie să crească rapid. S-a dat lege și a fost votată în unanimitate
Foto: vice.com
13 mart. / 17:00

În contextul actual tot mai delicat, cu conflicte armate în mai multe țări din lume, introducerea serviciului militar obligatoriu începe să devină realitate în tot mai multe țări. Mai întâi Polonia a anunțat că vrea să-și mărească rapid armata și toți bărbații vor trebui în scurt timp să treacă prin pregătire militară, iar acum și Danemarca a votat o lege surprinzătoare.

Mai exact, se va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial, a anunţat miercuri guvernul condus de social-democrata Mette Frederiksen, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Anunţul vine la câteva ore după ce partidul Alianţa Liberală, una dintre cele două forţe politice care se opuneau serviciului militar obligatoriu pentru femei, alături de partidul de extremă dreapta Democraţii din Danemarca, a anunţat că nu va mai bloca iniţiativa.

Danemarca a oferit mult ajutor militar Ucrainei

Anul trecut, aceste două partide au respins pactul de Apărare semnat de celelalte formaţiuni politice şi care a introdus înrolarea obligatorie a femeilor, determinând astfel amânarea intrării în vigoare a acestuia până în anul 2027, după următoarele alegeri generale.

Blocarea acestui acord a necesitat opoziţia a cel puţin două partide, prin urmare decizia Alianţei Liberale de a-şi ridica vetoul va permite ca stagiul militar să devină obligatoriu şi pentru femei cu un an mai devreme decât se preconiza.

Aceasta este „o victorie” pentru forţele armate, a susţinut miercuri ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen. „Forţele armate daneze au nevoie de o bază de recrutare mai largă şi este o idee bună să se poată recruta atât femei, cât şi bărbaţi. Va fi astfel îmbunătăţită capacitatea de luptă”, a motivat acest ministru.

Deşi nu se află în proximitatea Rusiei, Danemarca s-a remarcat sub conducerea social-democratei Mette Frederiksen printre ţările cele mai active în oferirea de ajutor militar Ucrainei.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate