News

Se schimbă din nou prețurile la asigurările auto RCA! Cât timp mai rămâne valabil prețul plafonat

Se schimbă din nou prețurile la asigurările auto RCA Cât timp mai rămâne valabil prețul plafonat

Guvernul României a decis să prelungească plafonarea prețurilor și a comisioanelor de distribuție pentru asigurările auto RCA cu încă trei luni, până la 30 iunie 2025. Măsura a fost propusă de Ministerul de Finanțe și pusă în dezbatere publică miercuri seara, având ca principal obiectiv menținerea stabilității în piața asigurărilor RCA.

Unul dintre motivele invocate pentru această decizie este creșterea semnificativă a numărului de asigurați cu risc ridicat. Mulți dintre aceștia apelează la Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) pentru obținerea unui RCA la un preț mai mic, după ce au primit cel puțin trei oferte peste tariful de referință.

Dezechilibrele pieței RCA și necesitatea plafonării

Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), piața RCA se confruntă cu o reticență a asigurătorilor în ceea ce privește asumarea riscurilor pentru anumite categorii de asigurați. Această situație, combinată cu un grad ridicat de concentrare a pieței în mâinile unui număr redus de societăți, reduce concurența și creează vulnerabilități în sistemul de asigurări auto obligatorii.

În plus, numărul cazurilor preluate în categoria asiguraților cu risc ridicat a crescut semnificativ, cu aproximativ 24.600 față de începutul lunii decembrie 2024. În primele două luni ale anului 2025, numărul mediu de astfel de cazuri a fost de 8.000 pe lună, semn că problema continuă să se agraveze.

Gradul scăzut de acoperire în România

O altă problemă majoră este numărul mare de vehicule care circulă fără RCA. La sfârșitul anului 2024, parcul auto național număra 10.785.260 vehicule, în creștere față de jumătatea anului, dar doar 7.651.668 dintre acestea erau asigurate la 13 martie 2025.

Acest lucru arată un grad de cuprindere în asigurare în continuare scăzut, deși numărul contractelor RCA a crescut cu 5% față de sfârșitul anului 2023.

Această situație creează un dezechilibru periculos între cerere și ofertă, cu riscul de a duce la o creștere a prețurilor RCA odată ce plafonarea tarifelor va expira. Principalele cauze ale acestui dezechilibru sunt:

  • Riscul crescut pe care îl reprezintă vehiculele neasigurate în trafic;
  • Creșterea numărului de accidente grave sau mortale produse de vehicule fără RCA;
  • Creșterea nevoii de finanțare a Fondului Național de Protecție, care trebuie să acopere prejudiciile cauzate de vehiculele neasigurate;
  • Obligația persoanelor vinovate de accidente să acopere din fonduri proprii prejudiciile plătite de acest fond.

Soluții legislative și măsuri viitoare

Pentru a combate aceste dezechilibre, se află în dezbatere o serie de modificări legislative, inclusiv un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind RCA. Acesta este în procedură de urgență în Camera Deputaților și urmează să fie completat cu norme de aplicare după adoptare.

Totodată, BAAR analizează modificarea metodologiei de calcul a factorului „N”, utilizat pentru încadrarea asiguraților în categoria de risc ridicat, iar ASF lucrează la un ghid de bune practici pentru asigurători. Scopul acestuia este creșterea incluziunii financiare și a gradului de cuprindere în asigurarea RCA, dar și îmbunătățirea relației dintre asigurători și clienți.

Plafonarea prețurilor a fost implementată în primăvara anului 2023

Plafonarea prețurilor RCA a fost implementată în primăvara anului 2023, ca răspuns la criza generată de falimentul Euroins, fostul lider de piață cu peste 3 milioane de polițe active. Prețurile au fost înghețate la nivelul tarifelor maxime practicate de fiecare asigurător la 28 februarie 2023, iar comisioanele de distribuție au fost limitate la 8% din prima netă.

Ulterior, Guvernul a permis majorarea tarifelor plafonate cu 6,8% începând cu 1 ianuarie 2024, pentru a compensa inflația prognozată de Banca Națională a României.

Prețurile au crescut cu 11% într-un an și jumătate

În ciuda plafonării tarifelor, prețurile RCA au crescut cu 11% într-un an și jumătate. ASF nu a identificat modificări ilegale ale modului de calcul, însă a explicat că anumite variabile, cum ar fi vârsta șoferului sau a mașinii, influențează costul reînnoirii poliței.

De asemenea, unii asigurători iau în considerare factori precum culoarea sau marca vehiculului la stabilirea tarifelor RCA, ceea ce este considerat anormal. ASF intenționează să reglementeze această practică prin legislație secundară și un cod de bune practici.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate