Legea pensiilor continuă să fie o poveste fără sfârșit. Chiar dacă marea recalculare de la 1 septembrie a adus ceva mai multă echitate în sistem, în continuare există categorii care deși nu au cotizat la stat, primesc sume uriașe de bani, fără să aibă măcar vârsta de pensionare.
În prezent, pensia medie a magistraților este de 24.000 de lei pe lună, deși dacă s-ar utiliza aceeași formulă de calcul ca pentru orice român, legal aceștia ar trebui să încaseze sub 3.000 de lei.
Autoritățile au decis ca toate pensiile de peste 3000 de lei să fie impozitate cu 10% peste suma care depășește plafonul.
„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei. Aceste prevederi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2024 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024”, prevede actul normativ promulgat joi de către șeful statului.
La legea respectivă s-a mai adăugat o corecție. Și pensiile mililate vor beneficia de această regulă.
„Am publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor o propunere de proiect de OUG pentru majorarea plafonului lunar neimpozabil pentru pensiile militare de stat, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024. Cu alte cuvinte, o parte mai mare din pensie va rămâne în buzunarul fiecărui pensionar militar, fără să fie supusă impozitării”, a spus Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor a explicat că astfel se dorește sprijinirea cadrelor militare care au servit cu devotament țara, asigurându-le un trai mai decent și mai sigur.Aproximativ 200.000 de români care vor beneficia de această nouă măsură.
Legea adoptată recent în Parlament privind creșterea plafonului neimpozabil pentru pensii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei s-a referit doar la pensiile bazate pe contributivitate. Legea nu a inclus și pensiile ocupaționale, adică cele ale pensionarilor militari.
„Este, așadar, o măsură de justiție și echitate, care vine în întâmpinarea nevoilor reale ale celor care contribuie la securitatea națională, indiferent de contextul economic”, a mai spus Marcel Boloș.