Nu mai este mult până la Paște, motiv pentru care LIDL a oferit deja programul pentru această perioadă. Astfel, toată lumea va știi cum să-și organizeze treburile.
Cei care aleg să facă cumpărături în ultimul moment trebuie să fie conștienți și de programul magazinelor. LIDL a comunicat deja când vor fi închise supermarketurile din toată țara.
În intervalul 1-6 mai 2024, românii vor avea parte de o mică vacanță, iar unii au decis deja să-și petreacă acest timp departe de București.
Cu toate acestea, o mulțime de români aleg să sărbătorească Paștele în intimitatea căminului, alături de familie. Astfel, mulți vor umple masa cu preparate specifice pentru această sărbătoare.
Este important de reținut că în ziua de Paște, adică duminică, 5 mai, și în a doua zi de Paște, luni, 6 mai, conducerea companiei germane a decis ca toate magazinele LIDL din România să rămână închise.
În perioada 29 aprilie – 3 mai, magazinele vor funcționa între orele 7:00 și 22:00. Sâmbătă, pe data de 4 mai, programul va fi redus. În această zi, clienții pot face cumpărături între orele 7:00 și 18:00.
Începând cu data de marți, 7 mai 2024, oficialii companiei retail au declarat că programul magazinelor va reveni la normal.