Se dau bani de la stat pentru acești români. Un singur document trebuie depus neapărat până la data de 15 iulie. Cine beneficiază de acest sprijin financiar?
Vești bune pentru români. Se dau bani de la stat, iar sumele nu sunt deloc unele de neglijat. Care e regulamentul și cine se încadrează în lista beneficiarilor.
Este vorba despre o schemă de ajutor pentru dezvoltarea turismului balnear. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat prelungirea perioadei de înscriere cu două săptămâni.
Asta înseamnă că noul termen limită este 15 iulie 2024, ora 17.00. Această decizie vina în contextul în care tot mai mulți operatori economici interesanți sunt așteptați să acceseze fondurile.
Banii sunt oferiți pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice. Deși inițial perioada de aplicare a fost deschisă pe 20 iunie 2024 și urma să se închidă pe 1 iulie 2024, la ora 17.00, iată că acum, cei interesați mai au timp.
Câți bani se la stat se oferă? Până la momentul actual, valoarea totală a cererilor de finanțare depuse este de aproximativ 11 milioane lei, dintr-un buget total alocat de 15 milioane lei pentru anul 2024.
Menționăm faptul că acest program oferă o alocare financiară nerambursabilă care poate acoperi maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, exclusiv TVA, aferente proiectului. Suma maximă finanțată este de 200.000 euro per proiect.
Cu banii acordați, beneficiarii pot să construiască sau să extindă obiective culturale, ori sportive sau de agrement din stațiunile balneare și balneoclimatică.
Totodată, se mai pot achiziționa și echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare.