News

Se dau 500 de lei, bani de la stat pentru milioane de români! Trebuie să îndeplinească o singură condiție

Se dau 500 de lei bani de la stat pentru milioane de români Trebuie să îndeplinească o singură condiție
Photo by Mufid Majnun on Unsplash

Se dau 100 de euro de la stat de persoană. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp, iar beneficiarii ar urma să își primească banii în doar câteva zile.

Se dau 100 de euro de la stat de persoană. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat vestea pe contul personal de socializare și a explicat cine primește banii, dar și când.

Astfel, conform ministrului,  fermierii vor primi 100 euro (500 de lei)/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre. Actul normativ va fi adoptat în curând și nu va dura mult până când banii intră în conturi.

În postare, ministrul explică că toate angajamentele luate în fața fermierilor au fost onorate. Astfel, s-a obținut suplimentarea sumelor necesare, având în vedere actualele crize.

Se pare că cei mai mulți bani merg în sectorul vegetal, iar mai pot la crescătorii de porci, dar și crescătorii de păsări. Se acordă suma de 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre.

Banii vor intra în cont imediat după ce actul normativ va fi adoptat de Guvern. Plățile sunt făcute de Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură, a mai transmis ministrul, care le-a mulțumit fermierilor pentru munca depusă.

Cine primește 100 de euro de la stat

„Ne-am onorat angajamentele luate în fața fermierilor! Am obținut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol.

Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toți beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro. Fondurile vor fi distribuite astfel:

– peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal

– peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci

– peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări.

Așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Actul normativ care permite efectuarea plăților este pregătit și va fi adoptat în următoarea ședință de guvern.

Imediat, centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili. Ne ținem de cuvânt și ne respectăm toate angajamentele luate în urma discuțiilor cu reprezentanții fermierilor!

Le mulțumesc fermierilor pentru încredere! Acest Guvern respectă munca fermierilor noștri și susține afacerile românești care produc hrană sănătoasă”, a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, miercuri, pe pagina de Facebook.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate