Se dau bani de la stat. Este vorba depsre 2.000 de lei care reprezintă un sprijin financiar oferit sub formă de tichete sociale. Cine beneficiază însă de el?
Mamele din medii vulnerabile urmează să primească 2.000 de lei pentru îngrijirea nou-născuților. Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a lansat o nouă măsură menită să vină în ajutorul mamelor aflate în situații dificile.
Astfel, conform actului normativ, femeile care dau naștere și provin din medii vulnerabile pot beneficia de un ajutor material în valoare de 2.000 de lei, oferit sub forma unor tichete sociale electronice.
Sprijinul este parte a Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și este acordat o singură dată, în primele trei luni de viață ale copilului. Fondurile pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea produselor necesare îngrijirii nou-născutului – scutece, haine, articole de igienă, produse medicale sau sanitare.
Tichetele sunt valabile timp de șase luni de la momentul în care sunt încărcate pe suportul electronic. Și se pare că deja sunt o mulțime de persoane care o să primească banii.
În fiecare an, până în 2027, se estimează că aproximativ 15.000 de mame vor beneficia de acest ajutor, în limita unui buget total de 24 de milioane de euro.
Măsura se adresează în mod special celor care primesc venit minim de incluziune, femeilor cu dizabilități, victimelor violenței domestice sau ale unor calamități, mamelor minore, celor fără acte de identitate, precum și femeilor refugiate din zone de conflict.
Dacă mama nu se poate ocupa de copil în primele luni de viață, ajutorul poate fi redirecționat către tatăl acestuia sau către un reprezentant legal desemnat. În cazul gemenilor sau tripleților, sprijinul se acordă separat pentru fiecare copil.
Listele cu beneficiari sunt întocmite lunar de primării și transmise instituțiilor responsabile, iar tichetele sunt distribuite prin autoritățile locale. Mamele au la dispoziție 90 de zile pentru a le ridica.
Dacă o persoană consideră că întrunește criteriile, dar nu a primit sprijinul, trebuie să se adreseze primăriei de domiciliu, iar dacă problema persistă, poate contacta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială sau Ministerul Muncii.