Marcel Ciolacu a anunțat un ajutor de 15.000 de lei de la stat. Premierul spune că este vorba despre o măsură pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Aceștia vor putea beneficia de ajutor pentru asigurarea medicamentelor şi procedurilor de specialitate în ţară.
În acest context, va fi suplimentat bugetul Ministerului cu 150 de milioane lei. Suma va viza aproximativ 10.000 de beneficiari.
Premierul spune că măsura este importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii.
„Luăm o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii”, a anunţat premierul.
Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de până la 15.000 de lei pentru asigurarea medicamentelor şi procedurilor de specialitate în ţară.
„Suplimentăm bugetul Ministerului cu 150 de milioane lei, astfel încât să acoperim aproximativ 10.000 de beneficiari”, a mai spus premierul.
Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi reprezintă sprijin financiar pentru un număr de maxim 10.000 de beneficiari, în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, pe teritoriul României.
Persoanele care au depus dosare anul trecut vor trebui să reia procedura de înscriere.
Actul normativ prevede și o condiție importantă. Mai exact, cel puţin unul dintre cei doi beneficiari ai programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sau femeia singură infertilă, trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România.