News

S-a schimbat iar Codul Rutier! Rămâneți pe loc fără permis de conducere timp de 3 zile dacă faceți asta. Puțini știu despre noua lege

S-a schimbat iar Codul Rutier Rămâneți pe loc fără permis de conducere timp de 3 zile dacă faceți asta. Puțini știu despre noua lege

Atenție șoferi pentru că puteți rămâne fără permis de conducere timp de 3 zile, chiar dacă nu ați făcut nimic. Ce spune Codul Rutier, de fapt? Mulți vor fi revoltați.

Vești proaste pentru șoferi. O decizie luată de Guvern va aduce mari neplăceri. Executivul a decis ca toți șoferii care ies pozitiv la testele rapide anti-drog, să rămână pe loc fără permis.

Iar aceeași regulă se aplică și în cazul celor care sunt prinși sub influența alcoolului, sau refuză testarea rapidă. Ce alte obligații mai au șoferii după testare?

În toate aceste situații, șoferii sunt obligați să meargă, împreună cu polițistul, la o unitate medicală de specialitate, pentru a le fi prelevate probe biologice.

Un alt detaliu important e faptul că șoferii rămân fără permis până când rezultatele probei de sânge intră în posesia Poliției. Iar asta poate însemna oricât, chiar și jumătate de an.

Asta în contextul în care sunt situații în care rezultatul testului anti-drog poate fi unul fals pozitiv. Astfel, deși nu ai făcut nimic nimic, poți ajunge să stai fără permis zile bune.

Ce trebuie să știe șoferii

„Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanțe psihoactive”, se menționează în documentul pus de Guvern în dezbatere publică, citat de G4media.ro.

Ce faci însă dacă refuzi testarea anti-drog, sperând că poate nu mai aștepți atât de mult și eviți problemele? Rămâi fără permis auto timp de 3 zile.

Mai exact, permisul auto e reținut timp de 3 zile șoferilor care refuză testarea anti-drog. Mai departe, dacă analizele de laborator nu sunt gata în acest interval, iar polițiștii nu au rezultatele, șoferul își recapătă dreptul de a conduce.

„Prin proiect se propune ca permisul de conducere retras să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”, se notează în actul normativ.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate