News

Românii care vor primi aproape 1.500 de lei în plus la PENSIE după recalculare. Anunț oficial făcut chiar de șeful Casei de Pensii

Românii care vor primi aproape 1.500 de lei în plus la PENSIE după recalculare. Anunț oficial făcut chiar de șeful Casei de Pensii
Sursa: spynews.ro

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a adus vești bune pentru unii pensionari, afirmând că aceștia vor beneficia de o majorare substanțială a pensiilor începând cu recalcularea din luna septembrie.

Daniel Baciu a ilustrat situația unui pensionar din Sectorul 5 care, în prezent, primește o pensie de 2.192 de lei, având un stagiu contributiv de 36 de ani.

Această persoană, în calitate de fost tâmplar la Antepriza construcții-montaj, are 36 de puncte contributive calculate efectiv pe contributivitate și a realizat un total de 43 de ani, o lună și 23 de zile de contribuție.

Pentru recalcularea pensiei, s-a ținut cont doar de stagiul de cotizare contributiv, care include doar primele două componente – condiții normale și condiții de grupă. Astfel, stagiul contributiv este de 36 de ani și 7 luni, iar pensionarul primește în prezent o pensie de 2.192 de lei.

Cu un număr total de puncte de stabilitate de 7,8331, acestea se adaugă la punctele contributive, rezultând un număr total de 44,73073 de puncte.

Pensia acestuia va crește cu 1.432 lei

Recalcularea pensiei aduce o veste excelentă pentru acest pensionar, deoarece începând cu septembrie, pensia sa va crește cu aproximativ 65%, adică cu aproape 1.500 de lei în plus. Astfel, suma totală pe care o va primi lunar se va majora la 3.624 de lei, reprezentând o diferență semnificativă de 1.432 de lei în plus față de pensia actuală.

„Deci de la 2.192 de lei, cât are pensia în prezent domnul pensionar de la Sectorul 5, ajunge la 3.624 lei, deci o diferență de 1.432 lei în plus. Atât va avea după recalculare, de la 1 septembrie, rezultând o creștere de 65,33%”, a explicat Daniel Baciu, subliniind impactul pozitiv al acestei recalculări pentru unii pensionari.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate