Codul Rutier este bine cunoscut deja. Sunt însă unele lucruri interzise care ne pot pune în niște situații periculoase la volan. Titi Aur a vorbit despre ele.
Potrivit acestuia, șoferii nu trebuie să respecte doar regulile de circulație, ci și cele de conducere defensivă. Totodată, o regulă nescrisă în trafic este cea a bunului simț.
Sunt șoferi care vor să fie primii la semafor și nu le pasă dacă pun în pericol viața altora, ori dacă ajung să mai încalce alte reguli în timp ce fac acest lucru.
„Pe stradă nu trebuie să respectăm doar reguli de circulație. Trebuie să respectăm și reguli de conducere defensivă și nu în ultimul rând trebuie să respectăm reguli de bun-simț, pentru că atunci când te bagi cu mașina în față, vrei tu să fii primul la semafor, ai încălcat tot felul de reguli, inclusiv de circulație”, a spus Titi Aur, duminică, la Antena 3 CNN.
În opinia acestuia, șoferii nu trebuie să respecte doar regulile de circulație de teamă că vor fi amendați. Educația se resimte în trafic, iar de acest lucru trebuie să țină cont toți șoferii.
Doar așa va fi redus numărul de accidente și în România, la fel cum se întâmplă în alte țări europene. Astfel, e nevoie ca fiecare șofer în parte să fie conștient de aceste aspecte.
„Nu este suficient să vii cu măsuri de coerciție, cu reguli sau cu regulamente care să ducă la pedepse, ci trebuie în paralel făcută și educație, educație de școala generală, educație corectă în școala de șoferi și completă în școala de șoferi, educație după școala de șoferi și tot felul de campanii prin care să transmiţi mesaje. Sunt lucruri pe care le fac toate țările civilizate care au reușit să reducă numărul de accidente.
Din păcate, aceste măsuri sunt venite din partea Ministerului de Interne și sunt foarte binevenite încă o dată, doar că trebuie să vină și din partea Ministerului Transporturilor, din partea Ministerului Educației. Să vină acel set de măsuri prin care să aducă educația corectă.
Doar cele două sisteme împletite foarte bine și corelate foarte bine, educație și coerciție în același timp, vor duce cu adevărat la efecte pe șosea, adică vom reduce numărul de accidente”, a transmis Titi Aur.