News

Medicamentele care se dau gratuit în 2025. Sunt compensate 100%. Lista completă

Medicamentele care se dau gratuit în 2025. Sunt compensate 100. Lista completă

Deficitul bugetar din ultimii doi ani a avut un impact semnificativ asupra sistemului de sănătate, generând întârzieri în actualizarea listei de medicamente compensate.

Ultima actualizare a avut loc în aprilie 2024, când au fost incluse 28 de noi medicamente.

După mai multe luni de așteptare, Consiliul Economic și Social (CES) a aprobat recent o nouă extindere a listei, la propunerea Ministerului Sănătății, care va intra în vigoare în două etape: 1 martie și 1 aprilie 2025.

Medicamente noi pentru tratamente ambulatorii

Pentru pacienții care urmează tratamente ambulatorii, lista de medicamente compensate va fi extinsă cu mai multe molecule esențiale. Printre acestea se numără Somapacitan, destinat pacienților cu deficit de hormon de creștere, care va beneficia de o compensare de 90%.

În regimul de compensare 100%, se vor introduce șapte noi medicamente, dintre care cinci sunt complet noi:

  • Fenfluramină – pentru epilepsie
  • Efgartigimod alfa – destinat pacienților cu miastenia gravis
  • Acid carglumic – utilizat în tratamentul hiperamoniemiei cauzate de boli metabolice
  • Finerenonă – pentru pacienții cu boală cronică de rinichi în faza predializă
  • Filgotinib – indicat în bolile inflamatorii intestinale
  • Upadacitinib – pentru tratamentul dermatitei atopice
  • Tezepelumab – destinat pacienților cu afecțiuni pulmonare cronice

Noi tratamente incluse în programele naționale de sănătate

Extinderea listei vizează și pacienții cu afecțiuni grave, tratamentele fiind compensate integral. Astfel, 13 noi medicamente vor fi disponibile:

  • 11 destinate oncologiei, inclusiv cabozantinib, durvalumab, tebentafusp și imunoglobulină umană
  • 2 pentru boli rare, precum alfa-avalglucozidază (boala Pompe) și berotralstat (angioedem ereditar)

Pentru anul 2025, costurile estimate ale noilor tratamente se ridică la 216,3 milioane de lei, cu o reevaluare planificată după șase luni de aplicare. Printre medicamentele cu cel mai ridicat cost per pacient se numără:

  • Tebentafusp, utilizat în tratamentul melanomului uveal – 3,79 milioane lei pe an, pentru 25 pacienți
  • Finerenonă, pentru boala renală cronică – între 4.197 și 8.395 lei pe an, estimat pentru 43.376 pacienți
Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate