Cea mai mare pensie din România în 2024 are multe zerouri. Nici nu poate fi comparată cu pensia medie din România și cu atât mai mult cu pensia minimă.
Pensionarii din România așteaptă cu nerăbdare majorarea pensiilor. Se zvonește că unii beneficiari primesc pensii aproape duble de la 1 septembrie 2024.
Alții se așteaptă la creșteri de câteva sute de lei, dar și la echitate în sistem. Dacă ar fi să facem o comparație între cea mai mare pensie din România și pensia medie, s-ar putea ca rezultatul să fie șocant.
În luna februarie, cea mai mare pensie din România a fost de peste 100.000 de lei brut, odată cu indexarea de 13% aplicată de la începutul anului.
Cu alte cuvinte, pensionarul respectiv a încasat luna trecută nu mai puțin de 19.000 de euro. Aceasta a fost pensia lui, cea mai mare din România.
De cealaltă parte, pensia medie din luna februarie 2024 a fost de aproape 2.300 de lei. Cine primește însă cea mai mare pensie din România și în ce domeniu a lucrat?
Un fost bancher este cel care primește cea mai mare pensie din țara noastră. Lunar, acesta încasează în jur de 96.000 de lei, iar statul îi oprește în jur de 13.000 de lei
Și se pare că nu este singurul pensionar cu un venit generos. În România, primele cinci pensii au o valoare netă cuprinsă între aproximativ 96.000 de lei şi 60.000 de lei.
Drept urmare, al doilea român care se află în topul cu cele mai mari pensii din țară primește peste 71.000 de lei lunar, iar al treilea puţin sub 70.000 de lei.
De cealaltă parte, pensionarii de rând se roagă să aibă pensii majorate măcar până la 2.000 de lei. Menționăm că în luna februarie pensia medie în țara noastră a fost de aproape 2.300 de lei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla de la 1 septembrie 2024.