Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea par cuplul perfect de la distanță. Cum merge însă relația lor și dincolo de imaginile pe care le vedem postate pe internet?
După ce a renunțat la televiziune și a urmat o carieră în mediul online, viața celebrei Adelina Pestrițu s-a schimbat total. Aceasta a devenit mamă, s-a și căsătorit și totul pare că merge ca pe roate.
Totuși, despre soțul ei, Șteblea Virgil, nu se cunosc chiar atât de multe detalii. Vedeta e într-adevăr implicată în numeroase proiecte, ba chiar a apărut și într-un film.
Ce face în tot acest timp partenerul ei de viață? Vedeta recunoaște că relația dintre cei doi nu e chiar atât de ușoară. Totuși, se găsesc mici rezolvări.
Ea nu îl forțează pe el să participe la evenimentele sale și preferă să-l lase deoparte. Totodată, nu apelează la el pentru a-i face poze pentru campanii, ci are propria echipă.
Adelina Pestrițu recunoaște că viața de cuplu nu e una ușoară. Vedeta are momente când se întoarce târziu acasă și nu vrea să mai facă nimic altceva, iar soțul ei chiar o înțelege și nu pune presiune.
„Nu îl forțez să ia parte la evenimentele și proiectele mele mai mult decât își dorește, pentru că știu că, pentru cineva din afara branșei, este destul de epuizant. Îl las în ritmul lui. Am depășit perioada în care îl puneam să-mi facă sute de poze pentru campaniile mele. Acum, băieții din echipa mea au preluat această greutate de pe umerii lui.
Mă bucur că înțelege foarte bine meseria mea, timpul pe care îl petrec la ședințele foto, la filmările de la care uneori mă întorc în miez de noapte fără energia de a mai sta la povești cu el. Știe că vine momentul în care recuperăm. Îl apreciez foarte mult pentru că nu a pus presiune pe mine și m-a susținut ori de câte ori am avut nevoie. Când ești o persoană atât de activă în spațiul public, ai nevoie, din când în când, ca cineva să-ți preia lista de „to do în plan personal. Iar noi facem reciproc asta pentru că am înțeles că în echipă „lucrăm cel mai bine”, a spus vedeta într-un interviu acordat pentru viva.ro.
Se pare, deci, că relația lor merge în continuare, în ciuda presiunilor și a vieții agitate. Putem spune că cei doi sunt chiar un cuplu demn de laudă în acest sens.