Vești importante pentru toți clienții FAN Courier. Fie că aștepți un colet, ori vrei să trimiți unul, programul companiei de curierat va suferi modificări.
FAN Courier, una dintre cele mai mari și de încredere companii de curierat din România, își anunță clienții și partenerii că, în data de luni, 9 iunie, cu ocazia sărbătorii de Rusalii, activitatea de livrare și ridicare a coletelor va fi întreruptă.
Practic FAN Courier nu va funcționa în cursul zilei de luni. Când revine însă programul la normal și ce trebuie să știe cei care așteaptă sau vor să trimită colete?
Sursa citată precizează că serviciile vor fi reluate începând de marți, 10 iunie. Astfel, de marți, echipele FAN Courier vor reveni la programul normal, pregătite să răspundă prompt și eficient tuturor solicitărilor.
Pe lângă programul special de funcționare de Rusalii, compania de curierat mai aduce și alte vești cât se poate de bune pentru clienții săi la început de vară.
Mai exact, FAN Courier continuă să-și consolideze poziția de lider în domeniul livrărilor sustenabile, prin implicarea activă în proiectul „Green Box – Pop-up de Infrastructură”.
Această inițiativă este realizată în colaborare cu Asociația GreenRevolution și Raiffeisen Bank, având ca scop transformarea mediului urban într-un spațiu mai prietenos cu natura și cu locuitorii orașului.
În spiritul acestui angajament pentru un viitor mai verde, compania a inaugurat recent două noi puncte de livrare FANbox în cartierele Regie și Tei din București, urmând ca în perioada imediat următoare rețeaua să se extindă și pe Bulevardul Basarabia.
Noile FANbox-uri sunt amplasate strategic pentru a oferi clienților un acces facil la colete, reducând în același timp traficul urban și impactul asupra mediului. Acestea sunt însoțite de facilități moderne precum parcări pentru biciclete, stații de încărcare pentru vehicule electrice și echipamente pentru colectarea ambalajelor reciclabile.