News

Facultatea din România care este cea mai apreciată la nivel mondial. Este foarte veche, iar aici învață cei mai mulți studenți din Europa, dar și din Asia

Facultatea din România care este cea mai apreciată la nivel mondial. Este foarte veche iar aici învață cei mai mulți studenți din Europa dar și din Asia
Photo by Mimi Thian on Unsplash

O facultate din România este cunoscută și apreciată la nivel european și nu numai. O mulțime de străini se mută la noi în țară doar pentru a putea studia aici.

România devine din ce în ce mai atractivă pentru studenții internaționali, iar una dintre facultățile care se bucură de o recunoaștere largă în afara granițelor este Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

De altfel aceasta este considerată cea mai cunoscută facultate din România în rândul străinilor, fiind frecvent menționată în ghidurile de orientare educațională din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

Facultatea este și ea una cât se parte de veche. Mai exact, cu o tradiție de peste 160 de ani, Carol Davila este nu doar un simbol al educației medicale din România, ci și o destinație aleasă de mii de tineri din alte țări care vor să urmeze o carieră în domeniul sănătății.

Și avantajul este că spre deosebire de alte instituții de învățământ superior din România, aici, studenții au șansa de a învăța în limba maternă și nu numai.

De ce aleg studenții străini Facultatea de Medicină din București

Mai exact, Facultatea de Medicină din București oferă programe de studiu în limba engleză și în limba franceză, fapt ce facilitează accesul studenților străini care nu cunosc limba română.

Această deschidere internațională, alături de costurile mult mai accesibile în comparație cu universitățile din vestul Europei, face ca UMF Carol Davila să atragă anual peste o mie de candidați din țări precum Franța, Germania, Italia, Grecia, Israel, Tunisia sau Maroc.

Multe familii aleg România pentru educația medicală a copiilor lor datorită nivelului ridicat de pregătire, a diplomelor recunoscute în Uniunea Europeană și a condițiilor favorabile pentru viața de student.

Deși și alte centre universitare mari, precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, au facultăți de medicină apreciate la nivel internațional, Bucureștiul rămâne în topul preferințelor datorită prestigiului universității, oportunităților oferite într-o capitală europeană și contactului direct cu spitale universitare moderne.

Studenții străini apreciază în mod special practica clinică, interacțiunea constantă cu pacienții și profesionalismul cadrelor didactice. În plus, viața culturală și diversitatea orașului contribuie la o experiență academică completă și motivantă.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate