Ești client Enel, PPC România, Engie sau Hidroelectrica? Începând cu aprilie anul viitor, România va renunța la schema de plafonare a prețurilor la energie, ceea ce va duce la creșterea considerabilă a facturilor pentru consumatori. Această măsură va afecta în mod direct cei aproape 5 milioane de consumatori casnici cu un consum mai mic de 100 kWh, care în prezent plătesc doar 0,68 lei/kWh. Conform calculelor Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), aceste facturi se vor dubla începând cu 2025.
În mod concret, facturile românilor vor crește cu cel puțin 30 de lei pe lună din aprilie anul viitor. Această creștere se va resimți în mod special în cazul consumatorilor casnici vulnerabili. Ministerul Energiei lucrează la o schemă de protejare pentru aceștia, însă restul cetățenilor vor suporta prețul real al pieței energetice.
România importă cea mai scumpă energie din Europa. Pe 15 iulie, de exemplu, energia importată costa 207 €/MWh, de patru ori mai scump decât în Franța și de zece ori mai scump decât în Norvegia. Această situație se datorează lipsei de contracte pe termen lung și dependenței de importuri în perioadele de caniculă, când producția internă din surse regenerabile scade.
Distribuitorii de energie anticipează și ei scumpiri, estimând că până în 2030 factura la energie va crește cu cel puțin 8 lei. Aceasta este o consecință a investițiilor necesare pentru atingerea țintelor de mediu.
Așadar, indiferent dacă ești client Enel, Engie, Hidroelectrica sau orice alt furnizor de energie din România, facturile pe care le vei primi din aprilie anul viitor vor fi mai mari.
Președintele AFEER, Laurențiu Urluescu, subliniază că crizele mondiale recente au forțat autoritățile române să ia măsuri excepționale în domeniul energetic, cum ar fi plafonarea și compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale, măsuri valabile până la 31 martie 2025. AFEER solicită autorităților să pregătească din timp re-liberalizarea prețurilor la energie pentru a evita haosul în piață și a permite atât economiei, cât și consumatorilor să se adapteze gradual la noile condiții.
”Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică și geo-politică – au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Legislația în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piață, solicităm autorităților demararea pregătirilor privind re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfășoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai așa vom putea beneficia cu toții de prețuri corecte la energie și gaze”, spune domnul Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Legislația actuală permite consumatorilor casnici și industriali să beneficieze de energie electrică la prețuri plafonate, iar compensarea facturilor se face în două etape. Furnizorii sunt însă îngrijorați din cauza sumelor nedecontate încă de anul trecut și a unui plafon artificial stabilit prin OUG 32/2024, care nu reflectă corect volatilitatea prețurilor de pe piață. Există temeri că fondurile destinate rambursării acestor sume nu vor fi suficiente, ceea ce expune furnizorii la riscul de a nu putea recupera la timp sumele necesare susținerii schemelor de plafonare și compensare.