Eroare gravă a procurorilor în cazul de la Pantelimon! NU doctorițele au greșit! S-a descoperit cine a injectat noradrenalină, pe ascuns, pacienților

Cazul Pantelimon pare mai degrabă un film american cu buget redus, nominalizat la Zmeura de Aur. Procurorii susțin că două doctorițe de la ATI au ucis cu premeditare mai mulți pacienți. Nu explică, însă și de ce. Care a fost motivul? Referatul pe care l-au „scăpat în presă” este însă plin de inexactități.

Faptul că aceștia o numesc pe una dintre inculpate „Doamna cu coasa”, poreclă preluată masiv în mass media, depășește cu mult sfera legală. Modul de abordare al acestui caz arată că procurorii încearcă să facă Justiție prin presiune publică și nu prin lege, ceea ce arată clar că povestea este una politică și are scop electoral.

Declanșarea unei crize care să genereze oroare, revoltă și panică în populație fix înaintea alegerilor nu este deloc întâmplătoare. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, fostul consilier al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila a scos la lumină câteva greșeli grave ale procurorilor.

Mai multe voci au acuzat faptul că judecătorul de drepturi și libertăți, care a dictat arestarea preventivă a celor două doctorițe și-a scris motivarea copiind practic paragrafe întregi din referatul procurorilor.

NU doctorițele sunt vinovate de moartea pacienților. Apar elemente noi și curg acuzațiile

”Citesc motivarea judecătorului de drepturi și libertăți în cazul decesului suspect de la Sf. Pantelimon. Cu atenție, cu pix și foaie în față. Las la o parte fragmente întregi agramate, erori de logică folosite atât de acuzare cât și (pentru brevitate) de apărare, dar ajung la partea tehnică a poveștii și rămân blocat în următorul paragraf:

La schimbarea de tură, în funcție de persoana care prelua tura, dacă asistentul medical avea sau nu încredere în acea persoană, transmitea faptul că deși pe injectomat rata de noradrenalină era 1, iar tensiunea pacientului stabilă, acesta avea noradrenalină și în perfuzie. Cei care preluau tura, aveau opțiunea de a modifica rata pe injectomat la valoarea înscrisă în foaie, oprind totodată noradrenalina din perfuzie, sau să lase injectomatul pe acea valoare stabilită de medic, dar să continue cu noradrenalina din perfuzie.

Evident aveau la latitudinea lor și varianta să lase injectomatul cum l-a setat medicul și să oprească noradrenalina din perfuzie, dar martora a apreciat că niciun asistent ar fi avut acest interes cu atât mai mult cu cât un deces și o admisie înseamnau mult mai mult de muncă în timp ce mai sunt și alți pacienți de îngrijit.”

***
Ce înțeleg eu din acest paragraf este că, dincolo de strategia medicală, și alegerile medicului curant / notate sau nu conform în foaie contează mai puțin, deocamdată (evident contează și asta), asistenții medicali foloseau un ”sistem de încredere”.

Prin care falsificau, de fapt, dozele de noradrenalină pentru că, neștiut decât de asistenți (dar nu și de medici), administrau fiole de noradrenalină direct în perfuzia cu ser fiziologic a pacientului, pe lângă doza de injectomat?

Și nimeni nu observă bizareria logică din asta cu privire la teza inițială că doctorițele arestate astăzi ar fi acționat ”cu sânge rece”, ”cu premeditare” etc? Păi cum să acționezi cu sânge rece sau premeditare câtă vreme sângele rece și premeditarea e în altă parte, la grupul organizat de asistenți medicali care sabotau efortul medical, oricare ar fi fost el?

Cum adică ”asistentul medical avea sau n-avea încredere în acea persoană”? Suntem în Sopranos? Trebuia să spui o parolă sau ceva?
N-am întâlnit, în toată cariera mea medicală, un astfel de fragment în care actul medical, oricare ar fi el, este deturnat de un cadru mediu (fie el și ”specializat” în terapie intensivă).

Nemaivorbind că, funcție de cantitatea de ser fiziologic din perfuzie (o pungă are de obicei 500 ml), viteza de curgere a perfuziei, cantitatea de noradrenalină injectată în punga cu pricina, nu mai știa nimeni cât medicament / în ce concentrație/ ajunge în organism.
Restul e istorie.

La beci sunt două doctorițe trase pe sfoară de niște asistenți criminali, care foloseau un sistem ”pe bază de încredere”, mânăreau injectomate, și puneau ei tratament ”de la ei” pe bază de ”încredere”.

Cele două doctorițe au acționat de bună credință. Și-au folosit experiența de medic ca să salveze vieți.
În contextul motivării judecătorului mai e un aspect de observat.

NU PACIENȚII ERAU ”DE LĂSAT” să moară. DOZELE erau ”de lăsat”, pentru că, iată,
ASISTENȚII MÂNĂREAU DOZELE.”, a scris Gabriela Diaconu pe facebook.