News

Dispar două facultăți importante de la Politehnica București, începând cu 1 octombrie 2024! Ce se întâmplă cu studenții înscriși deja aici. Decizia a fost anunțată deja

Dispar două facultăți importante de la Politehnica București începând cu 1 octombrie 2024 Ce se întâmplă cu studenții înscriși deja aici. Decizia a fost anunțată deja
Universitatea Politehnica din București

Anul universitar 2024-2025 va începe ca de fiecare dată pe 1 octombrie, însă mai sărac cu 19 specializări din cadrul a 16 facultăți. Ministerul Educației a adoptat un proiect de hotărâre de guvern prin care sunt eliminate mai multe programe universitare, din nouă universități, dintre care patru private.

Intrarea în lichidare a unui program de studii înseamnă că instituția nu mai poate organiza înscrieri pentru acel domeniu în anul școlar respectiv, urmând ca specializarea să se desființeze când studenții deja înmatriculați finalizează respectivul ciclu de licență/masterat.

Lichidarea poate fi de două feluri: la cererea universităților, așa cum s-a întâmplat de data aceasta sau pentru neîndeplinirea standardelor de calitate, la decizia ARACIS.

În acest context, dispar și două facultăți din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București. Se desființează așadar specializarea Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic din cadrul Facultății de Inginerie Electrică, dar și specializarea Sisteme de transport operațional a Facultății de Ingineria Sistemelor Biotehnice.

Așadar din acest an, Universitatea Politehnică nu va mai avea studenți înscriși la cele două specializări. Cât despre cei care sunt deja înmatriculați aici, nu trebuie să-și facă probeleme pentru că își pot finaliza studiile în cadrul programului, conform curiculei stabilite la momentul înscrierii.

Studenții deja înscriși nu vor fi afectați de eliminarea celor două facultăți

Mai exact studenții își vor continua cursurile și activitățile academice până la finalizarea programului de licență sau masterat, chiar dacă facultatea nu mai accepta noi înscrieri. Universitățile sunt obligate să furnizeze toate resursele necesare pentru ca acești studenți să își finalizeze studiile în condiții optime, conform standardelor educaționale actuale.

Eliminarea celor două specializări de la Politehnică se datorează în special interesului scăzut din partea studenților, care a dus și la o scădere a calității și a performanței programelor respective, așa că decizia era firească.

Ministerul Educației a anunțat, însă că va acredita noi domenii de studiu la diverse universități, care prezintă mai mult interes pentru candidați. Aceste modificări au ca scop alinierea ofertei educaționale cu cerințele actuale ale pieței muncii și asigurarea unui standard înalt de calitate în învățământul superior.

Chiar dacă eliminarea unor specializări poate genera preocupări, studenții deja înscriși nu vor suferi consecințe negative în privința finalizării studiilor.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate